Puterea informației și nevoia de a redefini democrația

În loc de introducere

Informația, ca fiind tot ceea ce informează, poate lua forma de date sau de cunoștințe. În esență, orice propagare a secvenței cauză-efect într-un sistem dat este o manifestare a unei sau a unui bloc de informații. Când aceasta se materializează în date, existența informației nu este neapărat condiționată de existența unui observator. În acest caz, informația există, de exemplu, chiar și dincolo de orizontul evenimentelor (așa cum acesta este înțeles în Fizică) și fără să fie neapărat nevoie ca noi să avem în orice moment, pe de o parte, mijloacele și, pe de alta, înțelegerea suficiente ca să le percepem și, eventual, să le dăm sens. În timp ce, dacă vorbim de cunoștințe, informația este condiționată de existența unui observator cognitiv, altfel spus, informația există atât timp cât există o ființă umană care să o analizeze și să-i dea sens sau valoare contextuală. Pentru argumentarea în liniile care urmează a temei indicate de titlu, ori de câte ori mă voi referi la informație, fără să fac nicio altă specificare sau fără ca termenul informație să aibă atașat un adjectiv, o voi face referindu-mă implicit la cunoștințe umane.

Ne desfășurăm viețile scufundați până peste cap într-o mare de informații (conform unei estimări făcute de corporația americană EMC, în 2013 universul digital global conținea 4,4 zettabyți, altfel spus, 4,4 x 1021 byți, estimând ca  în 2020 să fie de 44 ZB, atâția biți digitali câte stele în Univers) suntem sau nu în orice moment conștienți de faptul că o bună parte din aceste informații definesc societățile actuale și le mențin funcționale. Cantitatea de informații crește continuu, atât în volum cât și în complexitate, iar capacitatea noastră relativă – fără ajutorul unor extensii, atât ale creierului cât și a organelor senzoriale, pentru a le putea capta, clasifica și înțelege – este din ce în ce mai limitată. Este clar că ori ne adaptăm volumului crescând de informații ori, în caz contrar, ne pierdem în decor. Suntem deci din ce în ce mai puțin capabili, sau dispuși, chiar, de a-i da sens și importanță informației la care teoretic și legal avem acces. De fapt, nici nu e nevoie. Sunt alții, de altfel, o clasă foarte redusă comparativ în număr de persoane (persoane care ar putea avea, de exemplu, funcții publice sau un interes economic – personal sau corporativ – bine definit, abilități și motivații informatice și/sau economice sau, pur și simplu, oricare persoană ce folosește un dispozitiv electronic pentru captarea informațiilor, motivată sau nu de un câștig material anume în orice moment), care o fac zilnic pentru noi, legitim și legal sau nu, și cu sau fără cunoștința sau acordul nostru. Pentru asta, n-au făcut decât să ocupe un teritoriu informațional lăsat de izbeliște de noi. Ultimul lucru pe care-l ia peștele în considerație este apa, deși noi considerăm în mod clar că apa este cel mai important lucru din universul său acvatic. Când vorbim de informații, cunoștințe umane, totul se reduce, în esență, la perspectivă, conștientizare, intenție, acțiune și, cel mai important, la valoare contextuală dată.

Motivul pentru care informația – aici, ca factor de coeziune socială și modelator de atitudini – nu ocupă un loc prioritar în formarea opiniei publice sau politice a cetățeanului de azi este că nu toată informația este percepută de acesta ca fiind, potențial sau actual, importantă și faptul că nici fiecare dintre noi nu-i dă aceeași importanță pe scara personală a valorilor sau a intereselor tranzitorii/contextuale ca restul dintre noi în parte. Fiecare dintre noi are deci, despre tot ceea ce-l înconjoară, o perspectivă și o percepție particulară. Fiecare are un orizont de cunoaștere și înțelegere unic care nu se suprapune neapărat în totalitate cu teoreticul orizont de cunoaștere al cetățeanului mediu. Aș spune chiar că, în general, ori ignorăm, ori interpretăm deficient cea mai mare parte a informației la care practic și teoretic avem acces, și asta se întâmplă pentru că ne-a fost ”servită”, prin diverse mijloace de o mass-medie interesat privatizată și tendențios folosită, cu intenția de a ni se crea convingeri planificate și confuzii sau pur și simplu pentru că criteriile noastre de evaluare pleacă de la premise la rândul lor greșite sau insuficient informate, nemaivorbind de obstacolele cognitive (de înțelegere și de operare a noilor tehnologii informaționale și categorii de informații) sau economice cu care se înfruntă în actualitate o mare parte dintre cetățeni și care ar putea fi relativ ușor depășite; lucru care, în mod evident, nu se întâmplă. Aceste obstacole sunt folosite frecvent și oportun de politicieni și autorități ca scuză atât pentru incompetența lor cât și ca să-și disimuleze agendele economice/politice personale. Ignorăm informația chiar și atunci când ni se spune că ne-ar conveni să ne intereseze în mod prioritar, dacă vrem să avem o opinie informată și să tragem la răspundere, ori de câte ori este nevoie, pe cei care iau decizii în numele nostru și a bunăstării noastre. Am fost educați încă din copilărie și suntem încurajați continuu, implicit sau explicit, să ne conformăm legilor, reglementărilor, convențiilor sociale și, mai ales, să ne încredem în nelimitata înțelepciune a politicienilor, consiliați oportun de numărul crescând al experților în toate domeniile importante: economie, energie, tehnologie, educație, sănătate publică, etc.  Regimul tiranic al experților a atins astăzi apogeul său și face ca societatea – de la sine din ce în ce mai fărâmițată, distructiv competitivă, îndatorată iresponsabil sectorului financiar, consumistă și cu interese individuale care coexistă în conflict permanent – să fie și mai iremediabil de inegală și nedreaptă. Nu este de mirare că, având informația importanța care o are pentru guvernanți, nimeni nu ne încurajează să-i înțelegem pe acești experți, think-tank-uri, politicieni sau autorități și, în consecință, să le chestionăm ideologiile, teoriile și deciziile. Ceea ce complică și mai mult eventualele dezbateri democratice, permițând iremediabil să crească exponențial numărul și frecvența injustițiilor sociale, este faptul că cea mai mare parte a informației, considerată ca decisiv importantă și legitim accesibilă de către cei care iau decizii în numele nostru și pentru noi, este de fapt introdusă zilnic în „sistem” de fiecare dintre noi în parte, suntem sau nu conștienți de asta (de cele mai multe ne este chiar „furată”), ignorând sistematic și la nesfârșit cel mai important lucru: noi suntem proprietarii legitimi și subiecții unici de drept, atât a acestor informații cât și a drepturilor și libertăților civile aferente prelucrării lor. Noile tehnologii și concepte de digitalizare și comunicare electronică a informației par să nu aibă limite: metadate, web semantică, date agregate, cloud computing, calculatoare cuantice, Internetul obiectelor… Cetățeanul de rând (neavizat) se va simți mereu depășit de complexitatea exponențială a acestor tehnologii virtuale, în așa fel încât să le înțeleagă și să le dea o utilitate practică, în lumea materială în care el își duce zilnic traiul. Schimbările și îmbunătățirile tehnologice sunt implementate mereu, sau chiar impuse, pe cale administrativă de sus în jos sau ca urmare a presiunii exercitate de sectorul privat, sector care este motivat ca întotdeauna de profit, iar cetățenii rămân în continuare simpli spectatori și victime colaterale ale Istoriei.  În afară de asta, se generează azi atât de multe informații că, chiar dacă am vrea să le accesăm și să le interpretăm constructiv în timp util, ar fi ca și cum am încerca să bem apă cu gura direct de la hidrant, rămânând în continuare însetați, impotenți și frustrați. Starea lucrurilor – tehnologii din ce în ce mai sofisticate și precise, cantități imense de informații împrăștiate pe tot globul, numărul crescând de informații „interpretabile” sau ușor de sabotat, precaritatea securității comunicațiilor și a autentificării electronice, ineficiența mecanismelor legale internaționale de a lupta efectiv împotriva infracțiunilor informatice, etc. – împing reglementările din ce în ce mai aproape de limitele teritoriului unde confidențialitatea informațiilor private promite să devină incompatibilă cu securitatea națională și să cedeze puțin câte puțin în favoarea ei, securitate care – ni se spune mereu – este în orice caz prioritară în fața cetățeanului. În câteva cuvinte, suntem din ce în ce mai aproape de tărâmul statului polițienesc, fără să mai menționez situația geografică a noului auto invitat la petrecere – informațiile digitale – care accelerează acest proces social distructiv. Cea mai mare parte a informațiilor noastre confidențiale și a tranzacțiilor comerciale/financiare electronice realizate de noi zilnic este stocată în servere situate în afara teritoriului național unde acestea se generează și, deci, în afara jurisdicției care garantează integritatea și exercitarea efectivă a drepturilor persoanelor asupra acestor informații.

Dintre toate calitățile funcționale atribuite informației, cea care se impune cel mai mult este puterea ei. Este acea calitate inerentă pe care o intuim ca subtilă, latentă, rece, impersonală și, fără să ne gândim prea mult, ca facultativ accesibilă și comod delegată, dar a cărei amploare o percepem și experimentăm nemijlocit pe pielea noastră abia atunci când o persoană sau un grup de persoane (care de cele mai multe ori lucrează pentru o companie transnațională, gen Google, Microsoft sau Facebook, sau pentru o agenție statală de inteligență sau de aplicare a legii), cu atribuții – în parte legale și în parte autoproclamate nelegitim – de a o accesa și de a o prelucra cu exclusivitate, folosește și manipulează informația pentru a crea percepții și norme sociale noi (principii, legi, concluzii, teorii, reguli, directive, discursuri, categorii și clase de persoane, mesaje publice, etc.) cu unicul scop de a ne dirija, de a ne controla sau, pur și simplu, ca să ne îndatoreze financiar până la faliment și să-și garanteze vânzarea unor produse despre care niciodată n-am bănuit că o să ajungem să le considerăm „necesare” sau, de multe ori, chiar să ni le dorim. În timp ce marile companii transnaționale au reușit sa facă din noi buni platnici și consumatori pasivi dependenți până la ruina economică personală de produsele și serviciile lor „inovatoare” sau „îmbunătățite”, guvernele, imitând multe dintre metodele acestor corporații social iresponsabile, au exploatat orice fel de informație confidențială cu unicul scop de a face din noi cetățeni supuși, conformiști, previzibili, buni votanți și, la urma urmei, ușor și comod de guvernat (sporadicele demonstrații din ultimul deceniu n-au schimbat prea mult această realitate). Informația are puterea de a defini și a categorisi valoric, are puterea de a crea iluzii ideologice și de a schimba și transforma lucruri, situații și persoane. Are puterea de a crea confuzii și evaziuni, de a evita sau a deghiza responsabilități și răspunderi sociale și de mediu, de a construi convingeri și de a discredita teorii, de a crea noi „valori” și teorii și, în general, de a converti sistematic ficțiunea și abstractul în realități, fie ele de natură legală sau socio-economică, direct perceptibile și aplicabile cetățenilor. Totul cu intenția pretins legitimă de a fi unanim și pacific acceptate de către cetățeni ca normale, inevitabile și imuabile. Informația, mai concret, are puterea de a crea convingeri și de a motiva atitudini în rândul maselor cu scopul de a se conforma agendei ezoterice a elitelor care ne conduc în avantajul lor perpetuu. Iar elitele știu foarte bine asta. Cele mai importante dintre metodele lor de control se inspiră din autori precum Edward Bernays (nepotul lui Sigmund Freud) și Gustave Le Bon (Psihologia mulțimilor, 1895).  “Manipularea conștientă și inteligentă a opiniilor și obiceiurilor organizate ale maselor reprezintă un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societății formează un guvern invizibil care constituie adevărata putere conducătoare a țării noastre”, referindu-se la Statele Unite (E. Bernays; Propaganda, 1928).  Important, mai recent, nu mai este (și nici n-a fost vreodată în mod absolut) dacă informația reflectă sau se impune de la sine în coerență cu adevărul (care, la un moment dat, nici nu mai știm care este sau dacă există așa ceva, oricât de relativ ar fi el în teorie), legile naturale sau stările evidente ale lucrurilor și a proceselor în care aceste legi se manifestă. Important este cine și când deține informațiile, în ce scop le folosește și, la urma urmei, cui îi vor răspunde – asta în cazul în care activitățile acestor indivizi sunt descoperite și făcute publice – pentru prelucrarea ilegală/ilegitimă a informațiilor confidențiale. Important este, la fel de mult, dacă informația, cea care se referă la noi și ne privește pe noi toți, individual și colectiv, este declarată prin lege ca informație clasificată, confidențială și secretă și, mai ales, dacă (în măsura în care natura ei o permite) aceasta poate fi distrusă, falsificată, manipulată, sabotată sau, pur și simplu, „îngropată”  pe termen nedefinit în interesul unei persoane, grup de persoane (inclusiv cele juridice), instituții sau agenții și în detrimentul marii majorități a restului de persoane din societate. Un exemplu revelator si representativ al manipulării informației, al subminării puterii democratice și al imperialismului economic actual este includerea în tratatele bilaterale comerciale de schimb liber (între care și disputatul, în ciuda ezoterismului și secretismlui lui caracteristic de la masa de negocieri de implementare, TTIP) a clauzelor ISDS (clauze de Soluționare a Diferendelor între Stat și Investitori – acei investitori, se știe, reprezentați de multinaționale miliardare, fonduri de investiții oportuniste și de oligarhi de pe tot globul nerăbdători să stoarcă resursele globului pentru un profit corporativ și personal cât mai mare posibil). Avizate la timp de ”capcana” ascunsă în cuvinte, nu este de mirare că țări ca Brazilia sau Australia întârzie să le ratifice, în respectivele parlamente naționale. Fără îndoială, și spre marea îngrijorare a cetățenilor – avizați sau nu, UE o va face până la urmă; miza este prea mare iar resurselor multinaționalelor (bani, experți, avocați, etc.) nu s-au dovedit niciodată prea puține pentru a obține tot ceea ce vor, indiferent de țară și de culoarea politică a partidului de guvernământ. Cine va avea deci ocazia să rescrie Istoria va avea, în mod implicit, și puterea de a decide viitorul.

Creierul nostru este forțat să proceseze zilnic o cantitate atât de mare de informații încât am ajuns sa ne pierdem tranzitoriu capacitatea de a face diferența între informațiile care descriu legi naturale sau fapte empirice și cele care sunt doar fructul convențiilor sociale sau, în general, a unei ficțiuni (instrumentale) create de om și caracterizate, ca atare, de contingență. Confundăm adesea, și cu o ușurință îngrijorătoare, natură umană cu conveniență umană, cu regulile create de noi ca să ne servească doar nouă oamenilor și organizațiilor sau instituțiilor create tot de noi. Este important să facem oportun și precis această distincție pentru că, pur și simplu, dacă vrem să evoluăm și să ieșim din spirala auto-distructivă a consumului și a creșterii economice nelimitate pe o planetă cu resurse limitate sau dacă nu vrem aderăm impotenți și neavizați tiraniei informației centralizate și controlate de sus în jos, pe scurt, statului polițienesc, conveniențele și legile create de om sunt mult mai ușor și mai economic de schimbat decât natura umană. Când ne referim azi la informație, mintea ne duce imediat la tehnologiile informațiilor și a comunicațiilor și la dispozitivele electronice relaționate atât de îndrăgite și dorite azi de public: „plasma”, ”tableta”, ”smartphone-ul”…. De un mod intuitiv și inevitabil, societatea modernă asociază tot ceea ce este informație cu mass-media, rețele de socializare online, bazele de date și serverele (și, undeva prin spate pe sub praful crescând nestingherit, cu cărțile, pe care oricum, cea mai importantă parte a lor, Google a avut grijă să le scaneze, cu scopuri culturale ne spun ei). Este acel gen de informație pe care-l presupunem cu lene ca palpabil, adevărat, normal, unic, nealterabil, accesibil, familiar. Mai puțin familiar și direct perceptibil ne rezultă însă alt gen de informații, mult mai important de altfel, care stă în spatele tuturor abstracțiilor și conceptelor create de (unii) oameni pentru (restul de) oameni care justifică și legitimează existența structurilor sociale și economice de azi: banii (mai ales cei virtuali; despre banii în numerar avem, în mod nejustificat, o percepție pozitivă, cu toate că nu sunt decât o altă manifestare a aceleași abstracții), valoarea dată acțiunilor umane și lucrurilor (toate lucrurile care fac în actualitate obiectul oricărei tranzacții comerciale/financiare, licite sau nu), ideologiile și instituțiile neo-liberale conceptual consacrate, principiile economiei de piață, în țările în care există și funcționează, și, în general, tot ceea ce are nevoie de minți conștiente și intenționate ca să ia ființă și să determine atitudinile socio-economice majoritare de azi. Calitatea (mă gândesc cu precădere, pe de o parte, la transparență, integritate și precizie și, pe de alta, la ușurința sau legitimitatea de a fi prelucrată și accesată democratic) acestui fel de informații este cea care, în esență, are și va avea impactul direct cel mai mare în bunăstarea noastră și în conservarea locului – mă rog, a ceea ce va rămâne din el – pe care copiii noștri îl vor numi casă. De calitatea informației va depinde ce model de organizare socială va fi adoptat și acceptat ca util și viabil de către cetățeni. De ea va depinde cum și în ce măsură vom fi capabili să facem ca democrația să fie funcțională și efectivă, și mai ales când pentru aceasta vom fi nevoiți să menținem în echilibru, să controlăm și să optimizăm factori sociali determinanți cum ar fi economia și resursele naturale și să luptăm efectiv împotriva tuturor elementelor sociale nedorite, contaminante și cancerigene, cum ar fi corupția și sărăcia, atât de frecvente și vizibile în practic toate societățile din actualitate. Cultiv și împărtășesc convingerea – pacific acceptată de mulți dintre politicienii de azi, de altfel – că sărăcia ar putea fi eradicată în lume cu un efort minim din partea țărilor dezvoltate, iar în acest articol voi expune cum cred că s-ar putea obține acest obiectiv social și politic fundamental. Generațiile tinere au nevoie să redescopere democrația ca apoi s-o adapteze cerințelor sociale, tehnologice și de mediu de azi. Spun asta pentru că am constatat cu îngrijorare, o îngrijorare care bineînțeles nu este numai a mea și care ia exponențial amploare în opinia publică, că democrația reprezentativă de azi are tendința de a se îndepărta din ce în ce mai mult de valorile și postulatele ei bazice, iar drept dovadă avem slaba prezență civică la urne și lipsa sau declinul generalizat al încrederii pe care cetățenii obișnuiau să o depoziteze instinctiv în politicieni. Undeva, pe peretele unei clădiri în Spania, era scris: „Dacă votatul ar schimba ceva, ar fi ilegal” – înțelepciune populară în stadiu pur, spontană și profundă ca întotdeauna.  Multă lume are azi mai mare încredere în medici – le-au dat sau nu șpagă; valabil exclusiv pentru cei care trăiesc în România – și în pompieri decât în politicieni. Democrația de azi pare să funcționeze din ce în ce mai bine pe hârtie și din ce în ce mai deficient în practică, în viața noastră de zi cu zi unde, distrași pe bună dreptate de discursurile sterile, populiste, eufemistice  și demagogice ale politicienilor, totul ni se impune în mod fatal și indiferent de culori politice și de percepțiile create de aceștia pentru unicul scop al lor (nu este niciun secret): conservarea puterii cât mai mult timp posibil. Acolo, informația capătă alt sens, sau mai bine zis, acolo se impune informația care prevalează indiferent dacă există un observator conștient sau nu și care, scuzați redundanța, informează toate legile de funcționare simbiotică a Naturii. Lipsa sau insuficiența de alimente, categorie în care se include și apa potabilă, sau lipsa unei locuințe sau a unui habitat compatibil funcțional cu ceea ce este înțeles prin viață sănătoasă și prezența anumitor agenți patogeni sau poluanți chimici sintetici în apă și alimente duc invariabil la același rezultat fatal sau gradual distructiv pentru tot ceea ce este viu, fie că organismul respectiv este conștient de existența lui fie că nu, și indiferent de intențiile bune declarate public sau de sistemul abstract de organizare socială adoptat de noi. „Doar după ce ultimul copac va fi fost doborât, doar după ce ultimul râu va fi fost otrăvit, doar după ce ultimul pește va fi fost prins, doar atunci vom realiza că banii nu pot fi mâncați.” (Profeția indienilor Cree).

Informația ESTE IMPORTANTĂ, mai importantă decât orice altceva într-o societate, iar pentru aceasta ajunge doar să-i aduc aminte cititorului de revelațiile șocante făcute recent de Eduard Snowden despre activitățile ilegale în care este implicată Agenția Națională de Securitate (NSA) a Statelor Unite. Nu este greu să ne dăm seama cine a dat ordinul de supraveghere în masă și cine, la urma urmei, a organizat acele activități. La fel, nu este greu să înțelegem de ce o fac și de ce sunt atât de interesați în informațiile confidențiale ale cetățenilor. Cazul Snowden a adus, de asemenea, la cunoștința publicului cât de departe este dispus să meargă un guvern pentru a avea acces la toate informațiile cetățenilor, și, ceea ce este și mai grav, nu numai a cetățenilor propriei țări.

Unele persoane ar putea argumenta că umanitatea are multe alte probleme și preocupări mult mai mari decât să știe în orice moment (asta în cazul teoretic în care a ști totul ar fi tehnologic posibil sau chiar social util) cine are acces la toată informația confidențială a cetățenilor și ce face cu ea. Ar putea confirma aceste persoane fără ezitare afirmația cum că cine n-are  nimic de ascuns, n-are nici de ce să-i fie teamă și să-și facă griji că i-au fost accesate ilegal informațiile și comunicațiile. Snowden a spus recent că dacă susții că nu-ți pasă de confidențialitate pentru că nu ai nimic de ascuns e ca și cum ai susține că nu-ți pasă de libertatea de exprimare pentru că nu ai nimic de spus. Joseph Goebbels, Ministrul Propagandei naziste, a folosit aceeași afirmație, nimic de ascuns, ca să justifice unul dintre principalele principii de legitimare – care s-a dovedit mai apoi a fi complet arbitrare, distructive și abuzive – ale  puterii guvernului nazist; toți cunoaștem rezultatul catastrofic al ideologiei lor, detaliile sunt de prisos aici. Guvernul este plătit și are sarcina – gândesc cei ce adoptă această poziție conceptuală – de a-i menține în siguranță, chiar și cu prețul îngrădirii libertăților lor civile. În acest caz, de ce nu fac publice parolele de la conturile de email și de la rețele de socializare sau de ce nu scriu și trimit cărți poștale cu mesaje private în loc de scrisori în plic, și în acest fel să aibă oricine și oricând acces la informațiile lor? Nu înseamnă același lucru? De ce ar fi diferit dacă este vorba de o instituție sau agenție guvernamentală, pentru că chipurile ne oferă protecție? Împotriva cui? Sau, pe baza căror criterii decid aceste agenții sau guverne cine prezintă o amenințare reală pentru siguranța națională și cine nu? Eficiența guvernelor de prevenire a atentatelor din ultimii 15-20 de ani (Snowden a revelat recent că, prin intermediul unor documente secrete interne, Guvernul SUA a fost informat că agențiile statale de inteligență nu au reușit până acum să prevină nici măcar un singur atac terorist, și în niciun caz să oprească vreo unul, în ciuda resurselor umane și materiale de miliarde investite în activitățile lor de supraveghere, mai ales după 9/11) sau eficiența lor de a lupta împotriva delincvenței cibernetice, care a atins deja proporții globale și sistemice, ne sugerează exact teoria contrară, acea teorie că guvernele își supraveghează în masă și își controlează cetățenii, și nu neapărat – sau nu tot timpul – numai pe cei ai țării lor, și, mai ales, nu numai pentru a le asigura pretinsa siguranță. Guvernele știu aproape totul despre noi, iar noi nu știm absolut nimic despre ei și despre metodele și agendele lor „interne”. Interesul puterii politice, sau, în general, a puterii statului, în a obține și a prezerva puterea și a-și controla resortisanții este și va rămâne în continuare mult mai mare decât protejarea unor teoretice drepturi și libertăți civile sau, în orice caz, mult mai mare decât valoarea sentimentelor idealiste de libertate ale naivilor săi cetățeni. Așa a fost mereu și așa pare să rămână în continuare. Sau nu. Preoții babilonieni au ținut cu gelozie secrete secole de-a rândul atât informațiile acumulate despre configurația astrelor cât și interpretarea acestora. Deși acum știm că erau în mare parte inexacte, încărcate de superstiții și subiectivism sau chiar, unele dintre ele, complet greșite, ei n-au ezitat niciodată să le folosească ca pe o unealtă puternică și durabilă de legitimizare a aparatului puterii și a autorității (supușii depindeau în totalitate de previziunile lor pentru planificarea atât a culturilor agricole cât și a ritualelor sociale și spirituale); alfabetizarea maselor și îmbogățirea clasei de mijloc împreună cu alți factori au slăbit până la dispariție monopolul elitelor spirituale și politice de la acea vreme. Preoții Bisericii Catolice și-au asigurat dominația socială, economică și politică predicând secole de-a rândul doar în limba latină unor enoriași, practic în totalitate, analfabeți („învățații” se făceau preoți), iar până înainte de Galilei au convins pe toată lumea, bazându-se doar pe vasta lor „inspirație divină”, că Pământul este situat în centrul Universului. Johannes Gutenberg a inventat presa tipografică și le-a stricat neintenționat planurile; iar Internetul, este convingerea mea și a multor altora, le-a stricat planurile elitelor și a puterii politice de azi, rămâne doar să se facă vizibil aceste fenomen. În doar câteva decenii după implementarea presei în Europa (o formă rudimentară a ei apăruse de fapt cu mult timp înainte în China), informația conținută în Vechiul și Noul Testament a fost relativ repede tradusă (și interpretată selectiv pentru a doua oară; prima interpretare și compilare selectivă a fost făcută mult mai devreme, în s. IV e.n., din ordinul autorităților și, în mod clar, nu din inspirație divină), ca apoi să fie tipărită la scară industrială în majoritatea limbilor europene de la acea vreme. Atât presa tipografică cât și informațiile și metodele științifice și sistemul de numărare preluate de la arabi – proces care începuse câteva secole înainte în Toledo (Spania) – au scos Europa din cea mai neagră epocă, d.p.d.v. cultural, social și economic, din Istoria ei. Vedem deja de pe atunci tendința că ceea ce avea să facă cel mai mult diferența în sistemele sociale și politice din acele vremuri întunecate a fost modul în care avea să fie obținută, prelucrată și publicată informația. Prelucrarea din acea vreme, deși într-un stadiu elementar, avea deja multe dintre elementele care definesc și fac Internetul atât de popular în actualitate: participarea maselor în procesele atât de generare a informației cât și de publicare a ei, numărul crescând de izvoare de informații și de evaluare inter pares și, în cele din urmă, dar nu în ultimul rând, costul relativ scăzut al divulgării informației, mai ales al informației relevante din punct de vedere științific, social, economic și politic. Odioasele regimuri comuniste din Europa de est (și agențiile lor de inteligență, printre care, STASI, KGB, Securitatea) și-au bazat obținerea puterii și ierarhizarea efectivă și funcțională a ei pe ermetizarea atât a informației „interne” în fața cetățenilor cât și a informației obținută ilegal și ilegitim de la aceștia, iar asta până când Zidul a fost dărâmat iar minciunile și abuzurile lor au fost făcute publice pe baza la ceea ce a mai rămas din arhivele distruse în grabă de ei la „ieșire”. Puterea politică de azi face exact același lucru ca și cei care s-au tot perindat în aparatul puterii de-a lungul Istoriei, deși într-un mod mult mai subtil și deghizat. Pentru a-și justifica monopolul asupra prelucrării informației, puterea politică a creat, sau a permis ca aceasta să ia naștere și amploare în opinia publică, falsa dicotomie libertăți civile-securitate națională – în realitate nu se exclud una pe alta ci se complementează reciproc, voi reveni asupra acestui aspect – și a permis de fapt (în unele cazuri, au le-au încurajat sau organizat chiar ei) generarea insecurității și a tuturor dezastrelor sociale și ambientale experimentate de societățile de azi: terorismul și, varianta modernă, terorismul cibernetic, capitalismul financiar divorțat unilateral de economia productivă, privatizarea social și economic iresponsabilă a resurselor naturale și a serviciilor publice bazice, concurența distructivă și formarea monopolurilor, accelerarea încălzirii globale cauzate de om, etc. Vechea tehnică romană de cucerire și guvernare „Divide et impera” (dezbină și stăpânește) este la fel de des și în mod ordinar folosită azi ca și în trecut. Deci, nu este greu să ne dăm seama de ce prelucrarea informației este importantă, dacă nu, cea mai importantă dintre toate afacerile sociale de azi. Securitatea informației nu este importantă numai pentru a ne proteja intimitatea și secretul comunicațiilor. Dacă este organizată, sistematizată și folosită în mod adecvat și democratic – asigurând mai ales că prelucrarea sa se va face în orice moment în mod transparent, permițând participarea tuturor cetățenilor în verificarea și autentificarea informațiilor, în condiții de securitate și ne-permițând ca aceasta să fie folosită de puterea politică sau de multinaționale monopolizatoare pentru a crea percepții înșelătoare sau pentru a justifica puterile exorbitante și crescânde în număr ale statului în fața cetățeanului cu scopul artificial și compromis legitim de a-i asigura bunăstarea și securitatea -, prelucrarea democratică a informației este cheia atât a succesului evolutiv cât și a prezervării în condiții de pace și armonie a societăților umane, actuale și viitoare (societățile fiind înțelese, în general, ca organizații abstracte care își reclamă continuu un loc organic în imensa – ca volum și complexitate – și necruțătoarea structură a naturii/universului). Democratizarea prelucrării ei va decide inclusiv dacă specia umană va dăinui sau nu. Democrația, așa cum ne-au lăsat-o grecii din antichitate (ignorând sclavagismul și lipsirea cetățenilor de multe dintre drepturile fundamentale, așa cum sunt recunoscute și, să zicem, efectiv respectate în actualitate), este doar una dintre multe alte forme posibile de organizare socială și una dintre posibilele formule de organizare a puterii în stat experimentate de om până acum. Democrația promite totuși să fie sistemul cel mai potrivit de organizare pentru a face trecerea fără violență spre noi forme de organizare socială, spre forme de organizare calitativ superioare. Care vor fi acelea, este greu de prezis acum, dar oricare vor fi ele, societățile viitorului vor trebui să rezolve neapărat problema prelucrării în condiții de securitate – respectând în același timp drepturile și libertățile civile ale cetățenilor – a tot ceea ce are considerația de informație social și economic relevantă. Istoria a fost martora multor altor sisteme de organizare, mai mult sau mai puțin spontane și legitime, dar nici unul n-a fost atât de puțin (auto) distructiv și a promis să fie atât de bun nivelator de inegalități cum promite să fie democrația. Îngrijorarea cea mai mare de azi rămâne în continuare totuși faptul că democrația reprezentativă, mă rog, filozofia și principiile care-i stau la bază, a intrat în declin, începând să semene cu altceva, ceva care, în orice caz, nu pare să fie nimic bun pentru cetățeni. În câteva cuvinte, a creat socialism pentru bogați și capitalism pentru săraci. Trăim într-o societate împărțită în două clase bine definite, o societate fără clasă de mijloc sau cu o clasă de mijloc în declin accelerat, unde meritul și efortul personal nu mai contează sau (documentele care le atestă) pot fi chiar cumpărate. Trăim într-o societate împărțită, pe de o parte, în bogați din ce în ce mai bogați, reduși în număr și influenți în politică și, pe de alta, în săraci din ce în ce mai săraci, crescând în număr, politic irelevanți și dependenți de primii. Din fericire, abilitățile și extensiile tehnologice recent dobândite de om, și cu asta mă refer desigur la tehnologiile informației și a comunicațiilor, au schimbat radical modul în care înțelegem, folosim  informația (folosirea informației este o categorie care cuprinde procurarea, procesarea, stocarea, convertirea și transmiterea, și este cunoscută prin locuțiunea „prelucrarea informației”) și ne-o comunicăm unul altuia. Dar nu toată informația disponibilă nouă face diferența. Doar informația care, prin natura sau situația ei, este expusă tentației umane de a fi interpretată, ascunsă, distrusă, amânată, sabotată sau manipulată (tot ceea ce vedem că se întâmplă azi în societate) în beneficiul celor care se bucură de privilegii exorbitante și crescânde în societate, pe scurt, în beneficiul elitelor (oligarhii, transnaționalele social și ambiental iresponsabile, mogulii mass-media, plutocrații, baronii locali, „respectabilii” și invidiații experți în finanțe și contabilitate – campionii capitalismului rapace-, experții în publicitate și relații cu publicul, politicienii corupți și divorțați de funcția publică, „clienții” și „nepoții” acestora și, în general, toți cei care le servesc „legitim” interesele acestui cancer al societății). În mod subrepticiu și progresiv, economia a reușit de-a lungul ultimilor 200 de ani să sechestreze și să domine complet democrația, ajungând astăzi s-o domine în toate aspectele și manifestările ei importante d.p.d.v. social și politic, iar acest fenomen se datorează mai ales disfuncțiilor incorporate în sistem încă de la început. Aceste disfuncțiuni sunt, în opinia mea, pe de-o parte, anonimatul banilor și, pe de alta, exclusivitatea la limita legalității a informației corporative/personale social și economic relevante. Această exclusivitate este exploatată de marile corporații transnaționale din ce în mai des în detrimentul societății și este favorizată în totalitate de lipsa mecanismelor de validare publică a informației conținută în contractele comerciale/financiare și, în general, în contabilizarea valorilor, activelor și a tranzacțiilor comerciale și financiare prin care se îmbogățesc și creează monopoluri. Chiar dacă, atunci când merge la cumpărături, semnează un împrumut financiar, achiziționează energie electrică sau prestează servicii unei firme, cetățeanul de rând nu se identifică neapărat cu agenții economici care contribuie la îmbogățirea lor și nici nu evaluează corect sau în mod suficient importanța macroeconomică a agentului și a tranzacțiilor realizate de el, toate aceste tranzacții fac ca economia să funcționeze, stând la baza oricărui capital (mai ales imobilele și resursele naturale ocupate nedemocratic) sau averi acumulate de azi. Capitalismul nu a apărut și persistă cu intenția ca cetățeanul de rând să se bucure de numărul crescând de opțiuni disponibile pe piață („fericire” pe rafturi), există pentru ca cetățeanul să adere continuu și să devină dependent de produsele care garantează profitul paraziților societății deghizați în respectabili oameni de afaceri preocupați de bunăstarea cetățenilor (locuri de muncă, asigurări medicale, pensii, etc.). Mă voi întoarce la aceste subiect de-a lungul acestui articol. Nu cred că cei care au avut mari interese și oportunități de afaceri încă de la începutul capitalismului comercial sau industrial, care au precedat capitalismului financiar actual, ca să-și fortifice poziția sau monopolul pe piață și indirect în politică au făcut-o de la început conform unui plan sau unei strategii bine definite și neschimbate, ci că au profitat și au exploatat la maxim toate slăbiciunile sistemului, slăbiciuni care, aproape în totalitate, au fost introduse și au fost favorizate de lipsa sau de disponibilitatea unor tehnologii adecvate și eficiente pentru a garanta că prelucrarea informației se face în mod democratic, considerând ca termen de comparație nivelul de dezvoltare atins în actualitate de aceste tehnologii de prelucrarea a informației. Aceste tehnologii nu sunt importante doar pentru că ne fac viața mai ușoară (inteligență artificială, comunicații la viteza luminii din orice loc în care ne-am afla pe glob, etc.), ci mai ales pentru că au potențialul de a îmbunătăți considerabil – făcându-l mai transparent și mai sigur – raportul dintre cetățeni și putere, dintre puterea economică și cea politică. Acea puterea canalizată sistematic spre „domesticirea” cetățenilor și spre asigurarea legitimă a ordinei publice și a păcii. Ordine și pace care, în cadrul a tot ceea ce înseamnă Stat de Drept modern, și-au câștigat opinii publice favorabile în proporții generoase, în așa fel încât au ajuns să fie delegate legitim sub monopol statal, ori de câte ori este nevoie, chiar și cu prețul de a fi impuse cu forța, totul în numele, cum să nu, a siguranței și a bunăstării cetățenilor. Totul, la urma urmei, în numele bunăstării unor cetățeni din ce în ce mai infantilizați și dependenți de guverne și/sau de caritate. Și dacă tot veni vorba, caritatea (sau, altfel spus, cerșitul și pomana instituționalizate)  este cea mai mare rușine a societăților din secolului al XXI-lea. Nu, nu vrem pomana nimănui! Vrem să se pună frâu evaziunilor fiscale de miliarde și lipsei de responsabilizare socială, atât ale marilor companii cât și ale marilor averi personale! Revendicăm băncilor dreptul cetățenilor de a-și crea banii de care au nevoie, fără dobândă, pentru o societate funcțională, stabilă și justă! Banii sunt o instituție în folosul societății, nu un instrument de îmbogățire personală fără merite sau un mijloc de a extrage iresponsabil  valori din societate și economie!

Pentru aceasta, și revenind la tema principală a acestui articol, este important să ne centrăm atenția în modul în care cei investiți legal de putere și de autoritate legitimă folosesc informația pentru a crea percepții (printr-o mass-media privată din ce în ce mai coruptă și părtinitoare) și pentru a-și asigura atât continuitatea la putere cât și monopolurile auto declarate. Monopolul de a impune legea cu forța pe baza informațiilor declarate secrete (de stat sau de serviciu) și, în consecință, inaccesibile cetățenilor, nici măcar de a putea verifica autenticitatea și integritatea lor. Monopolul, la urma urmei, de a crea banii și de a-i aloca discreționar în economie, favorizând capitalul și averile acumulate, și toate celelalte puteri exorbitante atribuite statului în mod arbitrar și nedemocratic de toți cei care s-au perindat la putere, mai ales în ultimii 150 de ani. Tehnologiile informațiilor și a comunicațiilor vor facilita, dacă nu chiar acum, în viitorul apropiat (10-20 de ani) cel puțin, abordarea unor dezbateri publice și opinii radical diferite de cele actuale pe seama contractului social care mediază, îndreptățește și împuternicește legitim în egală măsură pe cetățean/contribuabil vs. autoritate/stat. Perfecționarea acestor tehnologii și democratizarea funcțiilor lor sociale au, este convingerea mea, chiar și nebănuitul (deocamdată)  potențial de a preveni izbucnirea războaielor sau a oricărui alt fel de conflict uman. Important va rămâne totuși cine și cu ce pretext legitim sau legal va avea acces la informații, mă refer, repet, la toate acele informații relevante atât d.p.d.v. social cât și economic. Important va rămâne în continuare cine are acces legitim la a prelucra și la a folosi în interes general acele informații. Iar în legătură cu informațiile confidențiale protejate de lege și a informațiilor publice/economice declarate (strict) secrete pe motive de siguranță națională, apărarea țării sau de prezervare a drepturilor intelectuale și a securității tranzacțiilor corporative sau financiare, inclusiv contabilizarea acestor informații, fiecare cetățean are teoretic dreptul fundamental și legitimitatea indiscutabilă de a putea verifica în orice moment dacă aceste informații, mai exact, documentul sau fișierul electronic care le conține și materializează, există. În egală măsură, cetățeanul are dreptul să verifice data la care au fost create sau modificate aceste documente și, nu în ultimul rând, dacă ele sunt autentice, originale și integre, mai ales când acestea sunt folosite ca elemente probatorii sine qua non într-o procedură penală, sau administrativă de sancționare, sau în orice tranzacție comercială/financiară care conduce în final la îmbogățirea claselor dominante prin îndatorarea/subjugarea economică a cetățeanului de rând. Există deja tehnologii care permit cetățenilor verificarea în orice moment a integrității informației publice sau corporatiste clasificate fără ca aceasta să presupună accesul la conținut și, în consecință, periclitarea securității naționale sau a interesului economic protejate legal (voi expune mai jos care cred că ar fi tehnologiile cu acest potențial). Acesta este sensul în care eu înțeleg democratizarea (prelucrării) informației, și voi propune spre dezbatere și unul din modurile în care cred că s-ar putea obține acest obiectiv extrem de important pentru evoluția și supraviețuirea noastră ca specie. Economia și relațiile sociale par să fie un haos informațional din ce în ce mai vulnerabil în fața unui număr din ce în ce mai mare de pericole, atât endogene cât și exogene. Dacă ar fi să ne inspirăm din natură, din felul în care se transmite informația conținută de codul genetic care se află în tot ceea ce identificăm ca fiind viu, am putea observa că atât informația în sine, integritatea ei, cât și mecanismele create de ea pentru a o transmite și multiplica (cu ajutorul ARN-ului), au o importanță decisivă în a face ca „grămada” haotică de elemente chimice să fi evoluat și să se fi perfecționat pe sine, într-atât încât să ni se prezinte acum (nouă celor conștienți de existența noastră) ca vie, și nu ca inanimată și moartă. Materia, suma elementelor cu care sunt construite toate organismele vii, fără să primească instrucțiunile de organizare și funcționare conținute în ADN, este atât de banală, insipidă și inertă că aproape nu-i dăm nicio valoare, sau, mă rog, nu-i dăm nicio valoare în contextul economic actual; acea materie poate fi găsită în abundență aproape peste tot, atât pe Pământ cât și în restul Universului, și nu este afectată de economia resurselor limitate, și va rămâne, se teoretizează, așa pentru un timp inimaginabil de lung (de aici axioma: nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă). Ăsta este unul dintre principalele motive pentru care ar trebui să elogiem viața ca pe ceva unic și extraordinar, iar asta indiferent de convingerile personale a fiecăruia dintre noi despre originea vieții, adică dacă se crede în creație (divină) sau dacă, din considerații pragmatice, se crede în evoluție. Ca o curiozitate, natura este mult mai eficientă în materie de stocare a informației. Numărul mare al combinațiilor celor patru litere care compun orice secvență de ADN, comparat cu sistemul nostru binar, de 1 și 0, este substanțial superior sistemului creat de noi; toată informația disponibilă nouă azi (care, așa cum spuneam mai sus, fusese estimată la 4,4 ZB) ar putea fi stocată în doar 20 de grame de ADN. Altă curiozitate ar fi că elementele chimice bazice – atomii de hidrogen, oxigen, carbon, azot și fosfor, cărămizile vieții – din care este constituit omul au împreună o valoare atât de neglijabilă, nu mai mare de 20 de euro, încât nici n-o putem considera astăzi în termeni comparativi de piață. ADN-ul, „deranjul” prin care a trecut Natura de-a lungul miliardelor de ani de evoluție ca să ne perfecționeze și să ne facă conștienți și adaptabili mediului, n-are (încă) un preț pe piață; și n-ar fi, în nici un caz, etic și uman să-i punem vreodată unul. Informația din ADN-ul fiecăruia dintre noi nu face numai ca să fim vii și conștienți, ci face mai ales ca să fim infinit de creativi și unici. Numai lăcomia și nesăbuința omului economicus de azi vor reuși să reducă în viitor toată acea unicitate și creativitate la banalitatea elementelor care compun ADN-ul. Omul este singura ființă vie cu capacitatea de a se autodistruge și de a se auto reduce la „țărâna” din care  este făcut. Fără să merite, și eventual să mai primească, deranjuri adiționale sau vreo solemnitate anume din partea Naturii. Lucru care se va întâmpla cu siguranță dacă vom continua tendințele actuale de organizare socială după principii capitaliste și vom permite, în consecință, ca „genele bune” să poată fi listate și cumpărate la bursă ca oricare alt bun de valoare din comerț, fără să mai vorbim despre efectul amplificator pe care eventualul comerț cu gene îl va putea avea asupra inegalităților sociale, inegalități care deja ni se prezintă acum ca fiind imposibil de redus pe căi pașnice și democratice.

Cantitatea de informații disponibilă omului crește de două ori mai repede cu fiecare nouă generație informațională sau eră istorică. Plecând de la această premisă, în jurul anului 1.500, vreme la care Renașterea atinsese apogeul ei, cantitatea s-a dublat pentru prima dată. Următoarea dublare, conform calculelor făcute de Alfred Korzybski, s-a produs după 250 de ani, apoi, după alți 150 de ani, și așa mai departe. Cantitatea de informații disponibilă nouă va atinge apogeul, estimează experții (printre care, R. Kurzweil), în jurul anului 2.045, an în care se va produce ceea ce ei numesc singularitate; teorie care poate fi corectă sau nu, eu nu voi comenta aici despre această singularitate și nici nu voi specula despre cum va arăta lumea de după. Ceea ce este sigur, în schimb, dacă luăm în calcul ritmul la care progresăm tehnologic și științific în actualitate, este că umanitatea, atât din punct de vedere cultural cât și biologic, va experimenta în viitor într-o singură oră, ca urmare a inovațiilor și noilor tehnologii care-i vor impregna toate aspectele vieții individuale și sociale, mai multe schimbări sau transformări decât toate schimbările la un loc produse în ultimii săi 10.000 de ani de evoluție. Bill Joy, cercetător la Sun Microsystems, merge un pic mai departe și susține inclusiv că „viitorul” nu are nevoie de noi (vezi articolul de la Wired magazine „Why The Future Doesn’t Need Us”).  Dacă cele mai importante dintre schimbările aduse de noile tehnologii (ingineria genetică, nanotehnologia și robotica) vor fi spre binele și conservarea societăților din viitor, este greu de apreciat acum, și cu atât mai greu dacă e să dăm importanța cuvenită atât sistematicelor și profundelor fluctuații economice, din ce în ce mai greu de redus și de controlat, cât și conflictelor armate recurente de pe întregul glob, fără să mai considerăm pericolul latent deloc neglijabil implicat de pandemii, de creșterea exponențială a populației, de epuizarea accelerată a resurselor naturale vitale omului și mediului și de inevitabilele calamități naturale. De asemenea, este greu de prezis unde se va termina în viitor omul și unde va începe mașina din el; prin integrarea în sistemele lui biologice de noi tehnologii sau de elemente artificiale pentru a-l face mai longev sau sănătos sau pentru a-i îmbunătăți abilitățile și facultățile cu scopul de a-l face mai competitiv în fața semenilor. Este greu de prevăzut unde se va termina informația generată de talentul și de geniul inerente genetic naturii umane, în așa fel încât restul societății să poată distinge și valora cu precizie în fiecare situație meritul și efortul personal al fiecăruia (inteligență artificială vs. prostie naturală), și unde va începe informația generată de inteligența artificială incorporată în sistemele biologice și naturale ale omului din viitor. În orice caz, această preocupare va trece neobservată în fața tragediei sociale generalizate declanșate de inegalitățile materiale/sociale existente deja între membrii societății, inegalități care, la rândul lor, sunt create de alte inegalități și mai mari și profunde – de tumoarea malignă a societății – din care acestea se alimentează. Mă refer mai cu seamă la capitalul, cu o preocupare fatalistă aproape pentru resursele naturale nerenovabile/limitate, și la puterea economică care se acumulează în mâinile unui număr din ce în ce mai redus de persoane și la veniturile derivate din acest capital care cresc exponențial în fiecare an în detrimentul societății și a mediului. Mă refer, de asemenea, la inegalitățile create de sistemul actual în materie de acces oportun la informații atât de utile în a lua decizii economice (de a economisi sau de a investi) și a prospera, individual și colectiv. Mă refer, la urma urmei, la faptul că prerogativele derivate din capitalul acumulat de a specula, a crea monopoluri și a împinge alți agenți economici „necompetitivi” sau „neperformanți” la faliment (agenți care, în esență, sunt ușor de identificat în mare cu părinții care nu pretind decât să aibă grijă de copiii lor sau, cum este cazul recent al Greciei, cu cetățenii unei țări întregi) sunt la fel de legitime și „respectabile” ca activitățile productive din economie sau ca oricare activitate social utilă și de interes general. Inegalitățile au atins deja un nivel îngrijorător și greu de redus, iar politicienii și autoritățile publice (în cazul în care nu sunt corupți și au decența de a se preocupa de soarta cetățenilor) au din ce în ce mai puțină putere, sau sunt din ce în ce mai vulnerabili, în fața puterii economice exorbitante derivate din capital și din marile averi acumulate sau în fața globalizării din ce în ce mai greu de stăvilit (și nu mă refer la cea culturală, desigur). Poate acesta este și motivul principal pentru care mulți politicieni în actualitate au devenit atât de coruptibili, dacă nu corupți de-a binelea, și iresponsabili față de cetățeni. Au învățat și au transmis mai departe că, la urma urmei, doar banii și „relațiile” (care s-ar traduce prin informații oportune/exclusive și intenții de îmbogățire ilicită) contează. Trăiește bine cât poți și uită de restul, ar afirma mulți dintre ei (așa, între amici). Este realist să spunem deci cu certitudine că, dacă ne uităm la tendința pe care o au deja societățile actuale, eliminarea completă a inegalităților nu ni se prezintă doar ca fiind o utopie, posibilă deci într-o societate utopică din viitor, ci ca fiind categoric imposibilă. Personal, cultiv convingerea că atingerea egalității absolute – până nu demult, predicată sistematic și (deși în mod vădit iremediabil utopică) promisă solemn cetățenilor de detestatele regimuri comuniste – nici n-ar aduce atâtea beneficii personale și colective pe termen lung (iar d.p.d.v. al eficienței economice și a optimizării resurselor naturale și umane ar fi un dezastru) cum ar putea aduce inegalitatea justificată și motivată de merit, talent și efort personal (asta dacă rezolvăm toate problemele etice și tehnologice derivate din prezența în viitor printre noi, tehnologic posibilă, ale inevitabililor androizi/cyborgi). Mai mult, egalitatea absolută ar fi contraproductivă, atât pentru societate cât și pentru economie. Prin urmare, nu văd cum ar putea rezolva urmașii noștri problema inegalităților economice, sociale și de oportunități, considerând mecanismele democratice de care dispunem acum, și în ce măsură vor reuși, pe de-o parte, să tragă la răspundere pe cei care dețin puterea economică și politică – și care prin urmare dezbat problemele și iau deciziile presați ori de maximizarea profiturilor în beneficiul acționarilor ori, respectiv, de câștigarea următoarelor alegeri și de termenul scurt al mandatului – și, pe de alta, cât de eficienți vor fi pentru a elimina corupția din politică, justiție și guvern. O corupție care, în varianta soft, se manifestă, de exemplu, mai adesea prin „finanțarea” din partea sectorului privat al campaniilor electorale sau prin atribuirea neregulamentară/ilegală a contractelor privind bunurile și serviciile publice de interes național/local. Modelul social pe care, în următorii 10 sau 15 ani, îl vom crea și adopta în mod democratic va decide în mod clar dacă ne vom autodistruge – puțin câte puțin sau în urma unui holocaust nuclear/biologic – sau dacă vom supraviețui și vom conviețui în armonie, unii cu ceilalți și cu toții cu mediul înconjurător. Avem un stat prea mare pentru chestiunile mărunte de acasă și prea mic pentru marile probleme ale umanității (fuga de capitale și de talente, terorismul, epuizarea resurselor naturale vitale mediului neregenerabile, pandemiile, creșterea exponențială a populației pe o planeta cu resurse finite, migrațiile/strămutările forțate din zonele de conflict spre occident, etc.). Avem nevoie urgentă de un model de organizare socială just, economic stabil și, în același timp, sustenabil. Un model inclusiv care să însemne mult mai mult decât pur și simplu unii vânzând bunuri și servicii altora. Avem nevoie să-i dăm noi înțelesuri și consensuri la tot ceea ce omul modern înțelege prin creștere și dezvoltare economică, bunuri și servicii necesare vs. bunuri opționale, PIB, consum (responsabil), fericire – chiar -, muncă remunerată și bunăstare, menționând doar pe cele mai importante. În ciuda progresului material și tehnologic al societăților moderne (pentru care ne-ar putea invidia oricare dintre civilizațiile cele mai avansate din antichitate), nivelul de civilizație și progres social atins de noi azi l-ar face chiar și pe Stalin să roșească de rușine; inegalitate excesivă a distribuției veniturilor și a oportunităților între cetățeni , crize economice recurente care distrug sistematic bunăstarea cetățenilor, poluare iresponsabilă a mediului, genocide, sărăcie, care ar putea fi eradicată într-o singură zi și cu un efort financiar minim, consumerism iresponsabil, falimente, inflație și șomaj pierdute de sub control public, politicieni și funcționari corupți – dacă nu delincvenți, bătrâni abandonați în aziluri, sau lăsați să moară singuri pur și simplu în locuințelor lor insalubre, copii care mor de malnutriție și fără acces la educație sau apă potabilă, și lista continuă.

Acest articol tratează deci unele aspecte ale problemei atât de complexe a planificării și organizării societăților prin prisma rolului central și determinant pe care, în opinia mea, îl joacă atât informația ca atare cât și principiile care stau la baza prelucrării democratice a ei. Dintre toate aspectele posibile, dat fiind numărul mare al lor pentru a putea fi tratate în mod adecvat în acest gen de publicație și pentru că le consider cele mai importante, mă voi referi doar la sistemul monetar și la valoarea dată, și colectiv acceptată, atât activităților umane, social și economic relevante, cât și capitalului (active, imobile, etc.). Premisa de la care plec este că banii și valoarea dată lucrurilor/activităților sunt în esență informații, create în exclusivitate de om, și că tot ceea ce este creat de om poate fi oricând schimbat tot de om. De asemenea, că mecanismele economiei de piață și politicile economice bazate pe presupunerea că piața se corectează de la sine sunt atât insuficiente cât și, de cele mai multe ori, neadecvate pentru a face justiția socială și ambientală de care avem nevoie și pentru prezervarea speciei umane. Există din ce în ce mai multe legi, a căror număr și complexitate cresc în mod exponențial, problema securității informației fiind tratată din ce în ce mai des în diversele foruri politice naționale și internaționale, dar nu se vorbește aproape deloc atât despre democratizarea (efectivă, nu declarată pe hârtie și ca pe o problemă secundară sau neglijabilă) prelucrării informației cât și despre cât de importantă și prioritară a devenit, la urma urmei, prelucrarea ei în cadrul proceselor de configurare a puterii și a relației cetățean-stat, cetățean-putere, cetățean-autoritate/administrație publică. Cu cât mai pronunțate sunt  prezența banilor și a intereselor materiale în politică și în tranzacțiile/afacerile economice și sociale care asigură bunăstarea cetățenilor cu atât mai complexe devin atât reglementările cât și eforturile agenților economici care beneficiază de o poziție dominantă de a evita regulile, de a-și conserva monopolul și de a crea noi și complexe excepții la reguli și situații de fapt în detrimentul societății pe larg. Digitalizarea integrală și unitară a informațiilor, a tuturor informațiilor relevante, împreună cu democratizarea prelucrarii lor este singurul mod de preveni aceste distorsiuni și disfuncțiuni democratice și de a prezerva justiția socială și meritocrația. Confidențialitatea informațiilor, împreună cu restul drepturilor și libertăților civile, sunt protejate azi în toate constituțiile și sistemele juridice din țările declarate liberal democrate. În ciuda acestei recunoașteri formale, acestea intră cu frecvență în conflict de fapt cu tot ceea ce ține de siguranța statului și de aplaudatul interes național (independent de ceea ce publicul înțelege prin interes național), iar legislatorii noștri dovedesc mereu și cu fiecare ocazie că sunt depășiți de situație și că s-a făcut și se face – insistă, cel puțin pe hârtie – tot ce se poate, atât d.p.d.v. tehnologic cât și legislativ. Tehnologiile implementate pe piață și, deci, în viața socială de către sectorul privat avansează mult mai repede, se scuză politicienii, și mai imprevizibil decât legile care pretind să le controleze. Dacă la aceasta mai adăugăm și nesiguranța și precaritatea Internetului – imposibil de neglijat în cadrul oricărei propuneri de schimbare pozitivă – alimentate continuu și menținute atât, pe de o parte, de hackeri (independent de cum se consideră ei, white hat sau black hat) și de numărul crescând de adolescenți veleitari cu înclinații informatice nerăbdători de a deveni celebri peste noapte în cartier, cât și, pe de altă parte, de diversele agenții guvernamentale sau forțe de aplicare a legii din toată lumea încredințate cu misiuni, dacă nu ilegale, cel puțin discutabile în fața cetățenilor care le asigură bugetul prin plata impozitelor, se reduc substanțial șansele de a găsi o soluție care să mulțumească pe toată lumea și să asigure perpetuarea unui model social stabil și just în care să prosperăm individual și colectiv. Vestea bună este că oamenii nu sunt numai sursa tuturor problemelor ci, așa cum spuneam, și a soluțiilor acestor probleme. Epoca de Piatră nu s-a sfârșit pentru că am epuizat pietrele! Pentru a reuși și de data asta vom avea nevoie mai întâi de o înfocare nouă a acestor probleme, iar eu voi încerca aici să propun și să atrag atenția asupra câtorva posibile soluții, soluții care este probabil să le fi „scăpat” – fără rea-voință, se înțelege – experților multidisciplinari care consiliază atât guvernele cât și marile companii. Acest articol însă (hai să fim realiști!) are un obiectiv mult mai umil, adică conștientizarea cititorului, făcând în același timp un apel la acțiune democratică, în legătură cu importanța crescândă dobândită atât de informație în sine cât și de cine și în ce măsură ar trebui sa aibă atribuite democratic legitimitatea și responsabilitatea prelucrării ei, în așa fel încât să satisfacă principiile de confidențialitate, integritate și disponibilitate și să respecte în același timp drepturile și libertățile cetățenilor. Așa cum spuneam, voi expune și câteva propuneri de soluționare a problemelor, dar, din păcate, din lipsă de fonduri (și, deocamdată, de un număr suficient de „like-uri” pentru a depăși masa critică necesară punerii în practică), aceste propuneri sunt încă în faza inițială și, deci, nu au fost testate în legătură cu fezabilitatea lor. Sper, cel puțin, sa fie suficiente pentru a crea un punct conceptual de plecare și o ocazie pentru dezbateri și propuneri noi din partea cititorilor folosind căile de contact furnizate în această pagină.

Banii și valoarea în era informației

Banii sunt un instrument; banii sunt, în esență, informații. Sunt o abstracție care a apărut pentru a ne înlesni încheierea tranzacțiilor comerciale/financiare și pentru a face posibile atât investițiile în activități productive (mă rog, asta a fost pretenția inițială) cât și economiile cu scopul de a putea investi sau de a plăti în schimbul unor anumite bunuri de consum în viitor, apărând inițial ca o alternativă practică a problemelor insolvabile create și acumulate progresiv de sistemul de troc (schimb în natură) în uz timp de mii de ani înainte. În măsura în care societățile au evoluat tehnologic și demografic, nevoia organizării, a standardizării măsurilor și valorilor și, în general, a reglementărilor menite să mențină societățile funcționale și operative a devenit din ce în ce mai evidentă și necesară. În trecut – fenomen care continuă și în actualitate, de altfel – cea mai mare parte a banilor a fost creată ca datorie. Banii erau creați ca o promisiune a autorităților (regi, împărați, guvernanți și, mai recent, bănci centrale) de a înapoia (rambursa) ceva de valoare în schimb celor care-i foloseau în tranzacțiile lor comerciale și financiare zilnice. Alteori, banii erau creați ca valori unitare prin care erau stabilite și colectate impozitele, bani pe care liderii vremii îi foloseau în cea mai mare parte ca să-și finanțeze campanii militare ambițioase, mai mult sau mai puțin personale. Cu cât mai multe unități monetare erau în circulație – sau cu cât mai mult scădea cantitatea de metal prețios din care erau făcute -, cantitatea de bunuri și servicii produsă rămânând relativ constantă sau crescând relativ lent (în actualitate, cu o medie de 2 % pe an), cu atât mai puțin valoroasă (în acest fel banii se devalorizau, se depreciau) devenea fiecare unitate monetară în parte. Autoritățile competente au învățat repede „șmecheria” asta cu valoarea și, având monopolul creării banilor, au folosit-o ori de câte ori a fost nevoie de-a lungul Istoriei. La început, împărații au folosit-o ori de câte ori mergeau la război, ca să-și protejeze supușii – au spus mereu – sau ca să cotropească noi popoare și/sau ținuturi, și asta tot în avantajul supușilor, clar. A mers atât de bine șmecheria asta încât se mai folosește și astăzi, deși, mai recent, pentru a o descrie folosesc eufemisme pline de poezie cum ar fi „relaxare cantitativă” – din engleză, Quantitative Easing -, care bazic înseamnă tipărire de bani și, în consecință, se traduce invariabil în deprecierea monezii. Banii sunt acceptați ca valoare de toți cei care-i folosesc pentru că au încredere că le vor fi acceptați în viitor pentru a achiziționa bunuri și servicii – în teritoriul, sau teritoriile, în care banii sau valuta sunt acceptați și circulă oficial – la o valoare echivalentă cel puțin la fel de mare cât cea avută în momentul primirii banilor în schimbul bunurilor și serviciilor (iar aici se include și efortul lor fizic și intelectual, munca remunerată) oferite inițial de diverșii agenți economici. Menținerea valorii banilor este asigurată în mod ordinar atât de încrederea utilizatorilor depozitată în guvern sau în autoritatea care-i creează cât și de așteptările lor economice în privința valorii lor viitoare. Fundația psihologică a banilor asigură la urma urmei continuitatea acceptării lor la schimb și, prin urmare, face ca tot sistemul economic și social să funcționeze și, eventual, să se mențină relativ stabil.

În toată această mare schemă a circulației banilor, problemele apar atunci când o parte din persoanele (fizice și juridice) care-i folosesc, nu mai tratează banii ca pe un instrument, ci ca pe un scop în sine, îndatorând iresponsabil economia productivă și fără să înapoieze nimic în schimb societății sau economiei de care s-au folosit ca să se îmbogățească; pentru aceștia, primează valoarea de schimb în detrimentul valorii de uz. Nu numai că nu adaugă valoare și creează cea mai mare parte a banilor de azi, sectorul financiar fiind în actualitate sectorul economic care plătește cele mai puține impozite, ci mai și extrag ilegitim și imoral valoare din economica productivă. Băncile, toată lumea știe, nu oferă bunuri și servicii pe piață (produsele financiare oferite solemn de ele nu sunt decât metode de îmbogățire fără merit pe spatele economiei productive), nici nu contribuie la a crea/adăuga valoare în economie,  dimpotrivă, ele extrag valoare, adaugă creanțelor dobânzi pe care producătorii de bunuri și servicii trebuie să le plătească cu bani care n-au fost creați (încă) și își asigură monopolul de achiziționare pe piața bunurilor de capital tangibile (terenuri, resurse naturale și edificii/locuințe, deci băncile știu exact unde și în ce stă valoarea pe piață), menținându-și în același timp monopolul creării banilor noi. Multe dintre băncile de azi fac afaceri doar cu alte bănci și entități financiare. Doar 3 % din toți banii împrumutați de ele sunt acordați producătorilor de bunuri și servicii. Principala lor ocupație este deci să facă bani din bani, dar nu cu banii lor, adică cu activul lor net care este nesemnificativ, ci riscând banii altora. Dobânda care se aplică banilor, de când există băncile până azi, atât economiilor cât și creditelor (teoretic, băncile își scot profitul din diferența dintre aceste dobânzi, cea aplicată economiilor fiind tot timpul mai mică) a fost acceptată tot aceste timp de societate ca legitimă pentru că bancherii au înțeles încă de la început că, dacă nu ne ademenesc cu dobânzi la banii puși deoparte de noi (premiind pe cei economi, chipurile, cu bani făcuți din bani și fără a produce nimic anume), poporul, la un moment dat, se va răscula și le va lua toată avuția obținută imoral (și, eventual, toată averea lor). Ceea ce este și mai paradoxal, ironic chiar, este că nu numai că au monopolul creării banilor – cărora le adaugă dobânzi inflaționiste, dar cea mai mare parte a banilor în circulație de azi este creată de aceste entități financiare fără să se mai bazeze pe banii depozitați în prealabil de clienții lor. 97 % din banii creați în actualitate sunt creați electronic (doar 3 % din banii de azi sunt bani fizici, monede și bancnote, iar aceștia sunt creați de guvern/bancă centrală) ca datorie de către bănci ori de câte ori „oferă” credite (ipoteci, împrumuturi pentru nevoi personale, pentru investiții, etc.) iar rezerva legală obligatorie (bani pe care banca trebuie să-i aibă tot timpul disponibili) a scăzut în occident până la un nesemnificativ 1 % (în unele țări islamice este de 100 %). Băncile au ajuns în zilele noastre să acorde credite mult peste suma tuturor depozitelor clienților săi; de 1000 de ori acea sumă, în cazul celor mai lacome. Datoriile create de entitățile financiare – exprimate în banii electronici și instrumentele financiare – au atins în actualitate pe glob suma de 61 trilioane de dolari SUA (ca să ne facem compartiv o idee de cam cat de mare este datoria, un trilion de secunde înseamnă 31.709 de ani), crescând cu 4 milioane $ pe minut, mare parte din aceștia fiind dobânzi. Iar valoarea noțională a instrumentelor financiare derivate (acele instrumente financiare care au contribuit decisiv la izbucnirea crizei din 2008) este mult mai mare decât acea datorie – în 2012 era de 632 trilioane -, este de 10 ori mai mare decât Produsul Global Brut (valoare economiei Globului într-un an) si de trei ori mai mare de cat valoarea totală a tuturor activelor fizice de pe Glob. Toată această datorie înseamnă creanțe în favoarea băncilor comerciale și a altor entități financiare (bănci de investiții, trusturi, companii de asigurări, fonduri de investiții, etc.; toate acele entități care îngroașă rândurile agenților  economici și intermediari care nu adaugă nicio valoare economiei). Activele financiare create global de sectorul financiar, 3/4 din toate activele, sunt doar hârtii legale pe baza cărora în esență împrumută bani din viitor speculând cu creșterea valorii activelor subiacente sau a produsului activităților productive și sunt garantate cu doar 1/4 din tot capitalul existent, active fizice cum ar fi imobilele, terenul pe care sunt construite sau terenul agricol/forestier, fondul comercial corporativ, utilaje, mașini și instalații, etc. (locuințele/imobilele constituind în jur de două treimi din toate aceste active fizice și atrag cel mai mult atenția băncilor, cu toții am constatat acest lucru ori de câte ori le-am suplicat acordarea vreunui credit). Toate aceste datorii bineînțeles, trebuiesc plătite înapoi cu dobândă de către toți cei care într-adevăr produc, în prezent și câteva generații după ei, ceva tangibil și fac ca economia globală să crească (în realitate, cele mai multe economii occidentale deocamdată stagnează sau, în unele țări, au intrat în recesie). Iar când economia intră în criză, ne trezim dintr-odată că toată lumea datorează bani la toată lumea și nimeni nu are bani, sau orice alt activ cu o lichiditate equivalentă, ca să-și plătească datoriile, pe cele iminente cel puțin. Cei care trag ponoasele până la urmă sunt, ca întotdeauna, tot cei care au cel mai puțin de dat și cel mai mult de pierdut. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care democrația de azi nu funcționează.

Banii, în consecință, au din ce în ce mai puțin de-a face cu valoarea, într-atât încât o să ajungă în unele țări să valoreze mai puțin decât hârtia pe care sunt imprimați (hiperinflație), lucru care s-a întâmplat de mai multe ori și în mai multe țări în Istorie, n-ar fi nimic nou. Întrebarea este, vom reuși de data aceasta să prevenim acest lucru știind că se va întâmpla cu siguranță din nou, dar care nu știm exact când? Eu mă declar optimist și spun că da, și am si unele motive întemeiate să cred asta. Pentru aceasta, însă, va trebui mai întâi să admitem și să politizăm pe larg ideea că banii nu sunt decât un instrument, informație de buzunar, și nu un scop în sine, și că ceea ce contează cel mai mult sunt la urma urmei oamenii, ideile și activitățile lor (la care aș mai adăuga și mediul înconjurător cu resursele sale naturale, patrimoniul umanității întregi). Apoi, va trebui să ne familiarizăm cu realitatea evidentă că banala hârtie (fiind în plină revoluție informațională) pe care se imprimă banii sau pe care se formalizează datoriile este nu numai o relicvă tehnologică vie (menținută în viață prin inducere în coma tipăririi/generării electronice a banilor) ci și principalul vinovat al lamentabilului nostru eșec social. Digitalizarea și democratizarea prelucrării informației care stă în spatele oricărei unități monetare, în numerar sau electronice (bani anonimi și fungibili care definesc cantitățile pecuniare din contractele financiare/comerciale, și toți banii actuali care sunt creați ca cecuri la purtător), se prezintă azi ca elementul cel mai important al progresului nostru social. Informatizarea și digitalizarea informațiilor au funcționat până acum foarte bine în toate celelalte domenii sociale, guvernamentale, administrative și economice, de ce n-ar funcționa și în privința banilor la fel de bine? Și, de ce nu ne vorbesc politicienii despre digitalizarea lor completă? Pentru că Internetul nu este sigur și că acesta a fost creat doar ca o unealtă de informatizare și comunicare privată cu scopul de a fi acceptată de cetățeni ca atare, în ciuda importanței sociale, politice și economice pe care acesta a dobândit-o în actualitate?

Se pune prea mult accent din partea guvernelor pe cantitatea de bani creată și prea puțin, sau deloc, pe calitatea lor. Crearea banilor ar trebui să fie democratizată, iar banii în numerar ar trebui să fie eliminați. Datorită existenței banilor fizici în sistemul monetar – și a banilor electronici anonimi, aș adăuga – avem corupție, economie subterană, evaziuni și fraude fiscale, comerț ilicit, trafic de droguri și de arme, exploatare sexuală și de minori, și tot ce are considerația de infracțiune economică (conform unui studiu recent făcut de Banca Centrală a Suediei, 70 % din banii în numerar sunt folosiți cu exclusivitate în activități sau tranzacții ilegale/ilicite). Importante vor fi în continuare atât siguranța și integritatea noului sistem monetar – al infrastructurii de plăți și decontare, în fața eventualelor delicte cibernetice, considerând că vor fi fost eliminați din sistem toți banii fizici și că fiecare monedă electronică va fi unică și se va diferenția clar de toate celelalte – cât și siguranța autentificării utilizatorilor la fiecare tranzacție cu conținut economic sau la fiecare operațiune de acces la date confidențiale (în secțiunea cu Soluții de mai jos, voi expune câteva idei în acest sens). Acestea sunt probleme tehnologice care, mai devreme sau mai târziu, vor fi văzute mai clar – în ceea ce privește cauza și efectul lor – și vor putea fi rezolvate cu relativă ușurință de către generațiile viitoare, dar nu văd suficientă voință politică pentru a putea fi rezolvate de către cele actuale chiar acum. Există deja multe monede digitale în uz în actualitate și toate au reușit deja să rezolve cu succes anumite provocări tehnologice implicate de digitalizarea în siguranță a banilor. Cel mai important lucru de remarcat totuși este că acești bani digitali creați de utilizatori însuși au demonstrat cel mai important și evident fapt în legătură cu locul ocupat de bani în era informației, faptul că banii n-au nimic special (în afară de faptul că toți ni-i dorim atât de mult; banii, la urma urmei, sunt doar informații, informații instrumentale) și că banii digitali vor face nu numai să devină inutilă existența băncilor, pentru totdeauna, ci au și potențialul de a face să dispară practic orice fel de infracțiune motivată de beneficii economice sau materiale. De ce-ar mai fi nevoie, în plină eră a informației și a banilor digitali, de cineva care insistă să fie recunoscut și acceptat politic și economic ca entitate depozitară indispensabilă (banca este asociată istoric cu locul ideal pentru a se păstra în siguranță orice obiect de valoare, cu volum mic și lichiditate mare pe piață, și de unde se puteau obține credite pentru investiții și, mai recent, pentru consum) când informația se poate acum stoca și transmite cu mult mai multă ușurință și la un preț, economic și social, infinit mai mic decât cel impus imoral de bănci societății și mediului? Sau de ce-ar săvârși cineva o infracțiune – cu intenție –  știind că banii și toate detaliile tranzacției prin care au fost obținuți/transmiși vor rămâne înregistrate în sistem și că va putea fi detectat/ă și, eventual, urmărit/ă penal în orice moment posterior? Sau că banii, odată digitalizați și identificați individual, nu vor mai circula – și nici nu va mai fi nevoie să circule – așa cum circulatul, sau chiar depozitatul, este înțeles în actualitate? Bitcoin, una dintre cele mai cunoscute monede digitale actuale, a demonstrat că poate funcționa și, mai mult, să se evalueze chiar, fără să fie nevoie de o bancă centrală și de un guvern care să creeze și să controleze autenticitatea, numărul și alocarea social/economic, așa zis, constructivă a banilor. Bineînțeles că nici sistemul Bitcoin n-a reușit să prevină folosirea banilor în activități sau pentru tranzacții ilicite sau ilegale, dar asta se datorează mai mult faptului că este în mod intenționat o monedă de creație și circulație globală, nu națională, și că pe inventatorii ei încă de la început nu i-a preocupat problema autentificării utilizatorilor, a fost mai mult un experiment tehnologic căruia i s-au dat, așa cum s-a întâmplat și cu Internetul, noi folosințe; utilizatorii monezii își pot menține anonimatul de fiecare dată când aceasta schimbă mâini, fiind acesta, presupun, și unul dintre motivele principale a succesului Bitcoin (în Soluții, mai jos, voi expune și câteva posibilități de rezolvare la nivel național a problemelor evidențiate de tehnologia Bitcoin).

Valoarea banilor este dată și menținută, în teorie, de valoarea bunurile și serviciile disponibile consumatorilor din economia, sau economiile, în care banii circulă ca monedă legală și oficială. În consecință, valoarea lor scade atunci când au fost create și puse în circulație mai multe unități monetare decât totalitatea bunurilor și serviciilor disponibile la consum sau ca bunuri intermediare/de investiții; cu alte cuvinte, banii sunt creanțe exigibile față de toate aceste bunuri, iar cu cât mai multe unități monetare cu atât mult scade valoare fiecărei unități în parte. De câte ori guvernele creează bani (emițând obligațiuni suverane), o fac sperând că se vor produce suficiente bunuri în viitorul apropiat în așa fel încât valoarea banilor, puterea lor de cumpărare, să se mențină relativ constantă (bine, este general acceptat ca inflația să se mențină previzibil între 1 și 2 % pe an, în orice caz sub rata de creștere a economiei, pentru a se evita deficitul bugetar). Totuși, cei care contribuie cel mai mult la devaluarea banilor sunt agenții economici (entitățile financiare, investitorii, bursa, fondurile de investiții, etc.) care mijlocesc între cei care creează moneda legală și cei care folosesc banii ca să producă bunuri și servicii, speculând cu creșterea valorii, atât a banilor cât și a capitalului (capital în sens amplu) acumulat, și în mare parte datorat celorlalți speculanți și intermediari. A specula nu este numai legitim, este, în egală măsură, legal. Valoarea nominală totală a tranzacțiilor acestor speculanți și paraziți ai economiei, împreună cu toți banii creați de ei, se situează mult peste valoarea totală actuală și potențială a tuturor bunurilor și serviciilor din economie, iar ritmul la care crește valoarea produsului speculației este mult peste ritmul de creștere a economiei productive, ceea ce nu este numai absurd – implicând ca economia să crească la infinit pe o planetă cu resurse finite – ci și inerent auto-distructiv. Dacă ceva nu poate crește la infinit, în mod evident, odată și odată se va opri, brusc și dureros sau, dacă apucăm frâiele din timp cu fermitate, lent și suav. Banii anonimi, în esență, și accesul fără merite sociale sau ambientale la achiziționarea bunurilor sunt elemente care contribuie în mod decisiv, și vor continua s-o facă în continuare, la scăderea valorii – la deprecierea – banilor în circulație. Mecanismele de funcționare a sistemului monetar actual permit deprecierea continuă a banilor și acumularea crescândă a capitalului și a averii (T. Piketty explică detaliat și bine documentat acest fenomen în cartea sa recentă „Capitalul în secolul al XXI-lea”), reducând în consecință puterea de achiziționare și, prin urmare, nivelul general de bunăstare al cetățenilor, nemaivorbind de crizele economice ciclice distrugătoare de valori care au fost de la începutul inventării banilor integrate în sistem din cauza disfuncțiilor monetare și a speculației („jucatul” la bursă, limitările de a accesa resurse naturale artificial și abuziv create și motivate doar de profit, investitul în capital neproductiv – imobile, etc.). În câteva cuvinte, toate acestea duc la producerea de bunuri și servicii la prețuri din ce în ce mai mari, puterea de achiziție a cetățenilor scăzând cu fiecare unitate monetară în plus creată de acești paraziți ai societății, de așa numiții campioni ai capitalismului. Accesul la bunuri și servicii ar trebui să fie condiționat de meritul social și de efortul personal al fiecăruia dintre noi, banii, așa cum sunt ei acum, nu vor reuși niciodată să facă justiție, atât societății pe larg cât și mediului (în acest sens, propun câteva idei mai jos, în Soluții). Ar trebui instaurat acest principiu constituțional: cu cât mai mare este puterea economică a unei persoane fizice sau juridice cu atât mai mari să fie și responsabilitățile ei, atât față de restul membrilor societății cât și de mediu, iar consumul personal să fie limitat de valoarea meritelor sociale obținute în prealabil de fiecare individ în parte de la restul de membri ai societății și indiferent de averea lui personală.

Valoarea dată activităților umane, actuale sau potențiale, – a tuturor activităților importante pentru funcționarea societății și a economiei și pentru menținerea sau creșterea bunăstării persoanelor-, constituie capitalul uman al oricărei societăți la un moment dat anume. Capitalul uman a fost continuu obiectul abuzurilor flagrante și iresponsabile (fie fiind plătit prost, fie fiind subutilizat) din partea celor care au avut puterea economică și politică în diferitele sisteme de organizare adoptate de om de-a lungul Istoriei lui, și încă mai este. În economie, lăsând deoparte șomajul creat implicit de introducerea noilor tehnologii în procesele de producție, cea mai mare parte a capitalului uman este încă plătită mult sub valoarea lui, lăsând în afara pieței și a remunerării o parte importantă a lui (cum ar fi de exemplu cazul persoanelor dedicate îngrijitului copiilor și bătrânilor la domiciliu, a persoanelor dedicate învățământului și îngrijirilor medicale voluntare sau a tuturor celor care lucrează cu pasiune și dedicație în cercetare doar de dragul cunoașterii și a descoperirilor științifice), iar aceasta se datorează faptului că i se aplică, și sunt acceptate aproape în unanimitate ca legitime, aceleași principii de analizare a raportului costuri/beneficii ca și celorlalte forme de capital (mijloace materiale și imateriale de producție: terenuri, resurse naturale, imobile, drepturi de proprietate intelectuală, finanțe, etc.). În concluzie, conform sistemului actual, banii și capitalul sunt cei care au în mod prioritar valoare, nu talentul, efortul, creativitatea sau nevoile persoanelor. Și dacă asta nu e de ajuns, tot sistemul creat în jurul capitalului și a principiilor de funcționare a capitalismlui de cazinou actual au scos ce-i mai rău din oameni: lăcomia, concurența distructivă, egoismul și agresivitatea, fenomen care este descris mai adesea cu vorba din popor ”să moară capra vecinului”. Pentru campionii capitalismului rapace, în schimb, acestea sunt elevate la rang de virtuți.

Capitalul uman nu este ilimitat și nici nu este obținut, în stare naturală sau prin prelucrare, din natură. Este nevoie de educație, de infrastructuri publice, de legi juste și de forțe și instituții de aplicarea efectivă a legii, de efortul altor persoane și de mari cantități de bunuri și servicii de-a lungul întregului proces de obținere a lui. Analizarea de către economiști „experți” a raportului costuri/beneficii menționat mai sus, esențial în orice proiect de investiții în actualitate, chiar și la nivel guvernamental, nu include niciodată în calcul acele costuri (includere care este cunoscută ca internalizare a costurilor), treaba afaceriștilor este să facă afaceri, în limbajul neo-liberal al apologiștilor capitalismului. Aceste costuri sunt problema legii bugetului de stat, care, la rândul lui, toată lumea știe, există doar datorită economiei productive.  Este clar că, dacă vrem o democrație funcțională, ceea ce va trebui să facem mai întâi este să creăm o conexiune informațională securizată între bani și tot ceea ce înseamnă activitate umană relevantă, atât d.p.d.v. social cât și economic și ambiental. Este imperativ să avem o perspectivă socială mult mai amplă în ceea ce privesc valorile și interesele sociale și să nu privim lucrurile numai prin inumana și injusta prismă a intereselor economice, ca până acum. Să nu permitem ca deciziile politice și economice care afectează viețile marii majorități a cetățenilor să se bazeze numai pe principii și metode capitaliste, pe principiile economiei de piață. Rezumând, informatizarea acestor două categorii de informații, banii și activitățile umane relevante, și democratizarea prelucrării lor vor înlesni efectivitatea conexiunii și a sinergiei dintre ele, aducând un câștig net atât societății pe larg, stabilității ei, cât și mediului. Marele potențial al noilor tehnologii a informației și comunicațiilor nu a fost încă identificat și nu a fost, prin urmare, exploatat în mod optim, adecvat și suficient. Informația, se poate spune în consecință, este oxigenul democrației, iar prelucrarea democratică a ei poate aduce mari beneficii atât fiecărui individ în parte cât și colectivului sau comunității din care face parte. În continuare, voi expune câteva idei în acest sens.

Soluții

Democrația reprezentativă e pe moarte, declin care a început înainte de a face primii pași de una singură, iar alternativa ei cea mai serioasă, democrația participativă, pare să fie deocamdată doar subiectul ocazionalelor dezbateri sterile din politica de azi, ori de câte ori se deschide subiectul descentralizării, a ineficienței guvernelor sau a detronării puterii economice din societate și mediu. E o utopie, o himeră chiar, să credem că vom fi capabili – și vom vrea la urma urmei – să decidem împreună în orice moment și cu orice ocazie (prin referendum sau oricare altă formulă decizorie) tot ceea ce ne afectează sau interesează, fie pe toți ca societate fie pe fiecare grup sau categorie socială în parte. Democrația participativă e doar snobism social furios că nu este luat în serios. Indiferent de modelul de organizare socială pe care-l vom adopta sau perfecționa în viitor, singurul lucru de care vom avea nevoie ca să luăm decizii mai bune, atât la nivel personal cât și social, va fi informație de calitate, la care aș mai adăuga transparența democratică în toate instanțele și la toate nivelurile de prelucrare a ei.

Politicienii de azi vorbesc din ce în ce mai tare, cu evidentul scop de a crea percepții din ce în ce mai vizibile, în fața unui electorat din ce în ce mai redus. Realitatea însă rămâne în continuare aceeași. Indiferent de modelul de organizare socială adoptat de noi, în actualitate sau cu potențial de a fi adoptat, atât timp cât funcționarea economiei se bazează pe: 1.) presupunerea că avem o piață în care indivizii își urmăresc mereu propriul interes și iau mereu decizii raționale; 2.) bani divorțați de valoare a căror cantitate – alimentată continuu și preponderant de numărul crescând de forme de a specula – crește în mod exponențial și în relație de proporționalitate inversă cu calitatea lor și 3.) competiție distructivă (sau, altfel spus, pe „distrugere creatoare”, teoretizată secolul trecut de economistul austriac J. Schumpeter), mereu vor exista opacitate contabilă (atât a companiilor, mai ales a multinaționalelor, cât și persoanelor fizice), complexitate reglementară creată artificial pentru a favoriza marile averi și capitalul acumulat, limitări arbitrare la accesul la resurse naturale motivate doar de profit, crize economice distrugătoare de bunăstare și de mediu și, mai presus de toate, corupție. Putem spune deci că, de vreme ce puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut (Lord Acton), cu cât mai distribuită și mai democratic răspunzătoare este puterea, cu atât mai mult se reduce corupția. Pământul are suficiente resurse pentru toată populația globului dar nu are suficiente pentru a satisface lăcomia câtorva dintre noi. Spus altfel, totdeauna vor exista persoane care vor vrea să aibă – și vor considera în privat că îi și merită – mai mulți bani și, deci, mai multă putere decât restul, bani pe care vor vrea invariabil să-i obțină cât mai repede și cât mai ușor posibil. Întotdeauna vor exista persoane care vor încerca să profite cât mai mult și, în consecință, să împartă și să înapoieze restului societății cât mai puțin posibil, indiferent că va fi vorba de efort personal, impozite sau idei. Ține de natură umană, nu de legi umane. Banii, împreună cu tot sistemul creat în jurul lor, au potențialul de  a corupe chiar și unele animale, nu numai pe noi oamenii. În 2005, un grup de cercetători de la Yale a ajuns la concluzia ca banii au potențialul de a crea distorsiuni și tensiuni sociale chiar și printre maimuțele capucine, așa cum o arată în experimentul lor. Chiar dacă nu ezităm să pretindem că am progresat moral într-o oarecare măsură de la Epoca de Piatră încoace, natura omului în realitate pare să se încăpățâneze să rămână neschimbată sub poleiala lui de civilizație; egoist, frecvent irațional, lacom, violent…. Zbuciumatul trecut social al omului este cea mai elocventă probă în acest sens. Indiferent de regimul politic și de forma de organizare socială prevalente, cine a vrut neapărat puterea, a obținut-o până la urmă, și invariabil, până la urmă, a și abuzat de ea, distrugând tot ce i-a stat în cale pentru a o conserva. Ori de câte ori n-a fost posibilă folosirea forței fizice, în mod așa zis legitim, pentru obținerea obiectivelor lor, cei de la putere au știut mereu să manipuleze informația în avantajul lor și să creeze noi percepții credibile și populare într-atât încât să determine atitudini programate în cetățeni favorizând puterea, puterea de dragul puterii. Natura și moralitatea omului nu se vor schimba așa de ușor, și, în niciun caz, nu înainte de a fi nevoite să se adapteze mediului (a sistemului social) în care acestea se formează și manifestă. Structurile sociale – și din ce în ce mai puțin ideologiile – condiționează și schimbă moralitatea membrilor societății și nu invers. Guvernele, în echipă cu băncile, au prerogativa și monopolul de a crea și aloca bani în economie, cu alte cuvinte, au în mâini atât pâinea cât și cuțitul. Prin urmare, banii trebuie scoși din politică, iar crearea banilor trebuie democratizată. Este nevoie să ducem separarea de puteri din stat un pas mai departe și să evoluăm politic și social. Clasica separare tripartită a puterii (legislativ, judiciar, executiv) este, d.p.d.v. social, din ce în ce mai neadecvată și ineficientă. Cu alte cuvinte, servesc din ce în ce mai puțin la îndeplinirea funcției lor principale: împărțirea echitabilă a beneficiilor economice și repararea/compensarea neajunsurilor lăsate în urmă de economia de piață (educație, sănătate, energie, transport, etc.) și de capitalismul actual de cazinou care ne controlează viețile și ne condiționează viitorul, individual și social. Cetățenii trebuie să aibă acces direct, real și potențial, la toți banii nou creați fără să li se ia dobândă și ori de câte ori o situație de fapt – din economia productivă sau care prezintă un interes social general – o va cere. Nu vrem pomana nimănui, fie că va fi vorba de un guvern Big Brother invaziv și paternalist sau de o ONG (care cel mai adesea există doar ca paravan pentru miliardari egolatri și aroganți ca să-și poată masturba public eul și să-și atragă adulatori). Cei care au acumulat deja mari averi trebuie doar să le investească, iar produsul investițiilor lor va trebui să-i beneficieze pe toți membrii societății sau a comunității în parte. Plata impozitelor, atunci când în mod efectiv se face de către toți cei care au acumulat avuții/capital, nu este suficientă. Averile neutilizate/neinvestite sunt problema, iar efectele sistemice distructive ale acestei disfuncțiuni se fac vizibile ori de câte ori economia intră în criză. Am văzut-o de prea multe ori ca să mai dăm vina în continuare pe orice altceva. Banii n-ar trebui să fie creați sau depreciați în mod independent și arbitrar de către o instituție sau persoană anume, fie ea fizică sau juridică. Nimeni n-ar trebui să aibă această putere, nici măcar cu scuza menținerii stabilității economice; am „fumat-o” deja pe asta și nu funcționează, trebuie tratată boala, nu simptomele. Banii în sine sunt o instituție socială în serviciul tuturor membrilor societății, iar crearea lor va trebui să se facă de oficiu și în mod automat. Sistemul monetar va putea fi considerat democratic doar în condițiile în care va putea garanta că informația care stă în spatele circulației banilor poate fi accesată și verificată în mod transparent și democratic de oricine ar avea interes în ea, iar banii nou creați să fie alocați în mod prioritar nevoilor și intereselor cetățenilor, nu lăsați la cheremul speculaților și a corupților. Întrebarea e, cum, și pe baza căror criterii? Ușor de zis, greu de făcut.

Voi expune în continuare câteva idei:

  1. Digitalizarea (informatizarea) tuturor informaților relevante atât din punct de vedere social cât și economic, inclusiv banii, și crearea unui sistem unic național (servere și infrastructură electronică de acces) de prelucrare a informației. Ca un corolar al digitalizării, declararea prin lege organică a tuturor acestor informații ca elemente probatorii digitale prioritare și unice în toate jurisdicțiile și administrațiile statului și în toate activitățile economice impozabile, în detrimentul oricărui document pe hârtie ca potențială probă (permiterea, se înțelege, unei perioade tranzitorii legale); oricare document, inclusiv documentele de identitate și certificatele, pe suport de hârtie sau orice alt suport fizic, va avea doar valoare accesorie și informativă.
  2. Eliminarea banilor fizici, a banilor lichizi. Identificarea și diferențierea individuală a tuturor unităților monetare digitale deja în uz, atât a celor compun conturile bancare curente și de economii cât și a celor care definesc cantitățile pecuniare din contractele comerciale/financiare în vigoare, și crearea unei infrastructuri/platforme naționale de plăți și decontări exclusiv digitală/electronică conectată în condiții de siguranță cu restul infrastructurilor și metodelor internaționale de plăți și decontări. De asemenea, abrogarea dobânzii aplicabile creditelor/împrumuturilor, fie ele pentru consum sau pentru investiții, și permiterea prin lege doar participarea procentuală a creditorilor în profitul rezultant din orice activitate declarată, de asemenea, în prealabil prin lege ca fiind economic productivă, social utilă sau de interes general.
  3. Crearea unor dispozitive electronice cu care utilizatorii, toate persoanele fizice rezidente, cetățeni ai țării respective sau nu, să aibă acces la infrastructura referită în punctul anterior și pentru autentificare/identificarea lor la fiecare tranzacție, iar accesul și autentificarea să se facă în orice caz în condiții de siguranță. Crearea, de asemenea, a unor dispozitive de stocare analogică WORM (scriere unică, citire multiplă) pe care rezidenții să aibă posibilitatea să le aibă tot timpul în posesia și disponibilitatea lor exclusive, inclusiv dispozitivele de rezervă cu același conținut actualizat periodic. Orice persoană va putea descărca periodic din sistemul digital unic național atât orice informație publică în interesul ei cât și (este propunerea mea) Monitorul Oficial de Verificare a Autenticității Documentelor de Interes Public, conținutul integral al acestuia. Monitorul va include și va indexa chiar și referința digitală la conținutul documentelor declarate prin lege ca stric secrete și de importanță deosebită emise de către diversele administrații sau agenții statale de inteligență. În acest caz, Monitorul va conține doar numărul de referință al documentului (cum ar fi, data creării documentului, nr. de registru, nr. identificator al autorității signatare, etc.), și ÎN NICIUN CAZ CONȚINUTUL acestuia,  împreună cu câteva din caracterele alese la întâmplare din conținutul documentului, având atașat, de asemenea, numărul pozițional/secvențial al caracterului respectiv. Verificarea integrității documentului, ori de câte ori va fi cerută de persoana în cauză sau de oricare altă persoană interesată, se va face prin coroborarea acelor caractere, coincidență de tip și nr. de ordine, și din dispozitivul de stocare analogică a persoanei în cauză și/sau, cum am mai spus, a oricărei alte persoane din afara procedurii care nu are vreun interes personal în ea, ci are doar interes în verificarea integrității referite.
  4. Categorisirea legală a bunurilor și serviciilor disponibile actual sau potențial în economia națională sau din import (în bazice, necesare, opționale, de lux sau de calitate superioară celor bazice sau necesare, etc.) și introducerea în noul sistem monetar a creditelor personale (CP) și a creditelor reale (CR); impozit social și de mediu. CP și CR vor avea ca rol socio-democratic principal condiționarea achiziționării în teritoriul național a oricărui bun care nu a fost categorisit legal ca fiind, pe de o parte, bazic sau necesar și, pe de alta, a cărui calitate este superioară acestor bunuri bazice disponibile/substituibile, cu scopul de a reduce consumul, în beneficiul optimizării folosirii resurselor naturale neregenerabile, și de a instaura în mod efectiv, pe de o parte, justiția socială și, pe de alta, solidaritatea socială.
  5. Introducerea etichetelor inteligente pentru orice produs sau serviciu (inclusiv cele publice) disponibile în economie informând consumatorii despre raportul resurse/productivitate/profit implicat de producerea/prestarea lor și centralizarea informatică a tuturor tranzacțiilor și achizițiilor economice realizate în și din teritoriul țării; consumatorii vor putea în acest fel, după realizarea tranzacției/achiziției, să decidă câte credite reale (CR) să-i dea producătorului/comerciantului/prestatorului de servicii dintre cele care, într-o proporție de un CR pentru fiecare unitate monetară, consumatorul plătește în orice caz în proporție de 100 % (creditele reale neacordate de cumpărător/achizitor se vor „șterge” din oficiu ca fiind social sau ambiental nemeritate). Limita minimă a CR acordate de consumator se va situa în orice caz în numărul de credite care corespund prețului de cost al produsului respectiv. Ca o măsură complementară, se va putea stabili restituirea, după o anumită perioadă de timp, în favoarea consumatorului a CR plătite care se situează peste media de CR acordate de toți achizitorii în perioada prestabilită în funcție de produs (care poate fi de 24 ore, în cazul vânzărilor cu volum sau valoare mare, sau de o lună, să zicem, în caz contrar). Producătorul/comerciantul va primi doar CR acordate (cu limita minimă, așa cum am spus, a prețului de cost), iar consumatorului i se vor restitui, din cele 100 % pe care le plătește în orice caz, doar CR care se situează peste medie. Clar că, dacă media va fi de 100 %, adică dacă toți consumatorii consideră că producătorul/comerciantul merită toate CR plătite la consum, în acest caz consumatorului nu i se va restitui niciun CR.
  6. Declararea prin lege organică a dreptului necondiționat și nediscriminat a oricărei persoane rezidente declarate nevoiașe de către autorități de a avea acces GRATUIT, la cererea persoanei în cauză sau de oficiu dacă aceasta intră în categoria de minoră, incapabilă sau economic dependentă, la bunurile și serviciile categorisite prin lege ca esențiale/bazice și necesare la ducerea unei vieți demne (inclusiv accesul la locuință, hrană, energie, etc.).
  7. Declararea prin lege organică a interdicției de a putea fi plătiți pentru bunuri și servicii de consum personal (deci vor putea fi investiți în activități productive fără nicio limitare legală) sau scoși din teritoriul național – geografic și virtual – toți banii care nu sunt acoperiți de CR, indiferent că sunt obținuți ca profit, dividende sau dobândiți legitim (loterie, donații, moșteniri) sau, în orice caz, din activități ilicite/ilegale (trafic sau comerț ilegal, prostituție, muncă la negru, șpăgi, mită, etc; se înțelege, banii obținuți din activitățile ilegale vor continua să fie plătiți/înmânați cu alte scuze – contracte simulate -, inclusiv cu scuza, frecvent folosită în actualitate, a împrumutului personal).
  8. Declararea prin lege organică ca accesul în teritoriul național la achiziționarea oricăruia dintre bunurile și serviciile categorisite legal ca fiind opționale, de lux, divertisment sau de o calitate superioară celor bazice/necesare alternative (inclusiv imobilele pentru uz personal în afara primului imobil, a doua mașină, etc.) să se facă numai pe baza creditelor personale (pe lângă CR pe care, în orice caz, le plătește), un CP pentru fiecare unitate monetară plătită la consum, obținute în prealabil de consumator ca urmare a realizării oricărei activități personale (deci, din venit, nu din investiții sau din orice fel de redevență care, prin definiție, nu fac necesară intervenția și prezența persoanelor în momentul/ele în care profitul respectiv este generat) desfășurate de acestea ca: angajat, profesionist liber, funcționar, student sau elev, persoană responsabilă de îngrijirea la domiciliu a altor persoane, artist, inventator, cercetător, director al unei firme, responsabil al unei activități desemnate prin lege sau prin contract, etc. În cazul în care consumatorul nu are acumulate suficiente CP sau CR pentru realizarea achiziției, un comitet ad hoc format din cetățeni de rând va decide acordarea unui împrumut plătibil în rate. CP vor fi caracterizate prin: intervenția/prezența personală a beneficiarului, productivitatea economică, utilitatea socială și interesul general ce caracterizează activitatea justificatoare. Atât creditele personale cât și cele reale vor fi contabilizate și salvate corespunzător în sistemul național unic de date (1), putând fi deci aceste informații salvate și în memoriile analogice personale (3).
  9. Stabilirea prin lege organică ca nicio persoană să nu poată fi condamnată penal/contravențional, sancționată economic/administrativ sau, în general, să i să impună oricare măsură de restricționare sau limitare a drepturilor fundamentale protejate de constituție fără să fi avut oportunitatea reală, notificată în scris sau pe oricare altă cale oficială în prealabil, să verifice existența și integritatea tuturor elementelor probatorii documentate (declarații, înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii descrise/documentate, mijloace materiale de probă descrise/documentate) pe care, în mod previzibil, se va baza condamnarea penală sau sancționarea. Verificarea se va putea face în orice moment al procedurii care conduce la referita condamnare/sancționare și chiar și în cazul în care procedura a fost declarată secretă de către o instanță judecătorească sau o autoritate publică.  Referințele la toate aceste elemente probatorii, nu numai a procedurii în sine – care este în orice caz publică, trebuie indexate și publicate în Monitorul menționat mai sus (3), începând exact din momentul creării/modificării și documentării acestor probe, în așa fel încât, de îndată ce i s-a adus la cunoștință începerea urmăririi penale sau, după caz, a procedurii administrative de sancționare, persoana în cauză (sau oricare altă persoană interesată) să poată verifica personal integritatea documentelor, chiar și atunci când, așa cum spuneam, documentul în cauză a fost declarat secret sau confidențial iar dezvăluirea lui ar putea afecta direct sau indirect siguranța națională. Amintesc cititorului că, așa cum am menționat mai sus, verificarea integrității, așa cum o consider și o argumentez în acest articol, nu va însemna în niciun caz accesul la conținutul documentului probator vizat. Acesta este unul dintre elementele cele mai importante a democratizării prelucrării informației propuse și susținute în această publicație. Și pentru că funcționarea și stabilitatea economiei naționale sunt responsabilitatea fiecăruia dintre noi, ne place sau nu, verificarea publică a integrității documentelor relevante (deci, din nou, nu accesul la conținutul lor integru) este recomandabil să se extindă la oricare alt document care conține informații referitoare la tranzacțiile comerciale/financiare, private și publice, inclusiv contabilizarea acestora (care ar trebui să fie automată și din oficiu, permițând modificările numai pe baza identificării și autentificării în orice moment a persoanei/elor care le realizează și fără să poată fi ștearsă din sistem varianta modificată), realizate de toți agenții economici care desfășoară activități productive/social utile în teritoriul național sau care importă și exportă din teritoriu.
  10. Crearea noilor bani să se facă de către toți membrii societății cu drept de vot și de către nimeni în particular. Acordarea noilor credite să se decidă după criterii de solvență (pe baza istoricului comercial și financiar sau a bilanțului contabil ale solicitantului, date care vor fi obținute din sistemul unic național propus -1-) și, în cazul investițiilor în activități economice productive sau de interes social general, după criterii de viabilitate a proiectului. Decizia va fi luată, în orice caz, de către comitete ad hoc – care se vor reconstitui cu alte persoane ori de câte ori se prezintă o cerere de credit și dintre persoanele care nu au nicio conexiune materială sau personală cu solicitantul – compuse proporțional din cetățeni de rând și, în funcție de complexitatea tehnică a proiectului, specialiști în domeniul activității vizate de solicitant (care va fi oricare persoană fizică sau juridică, privată sau publică). Odată reinstituționalizată și democratizată crearea banilor, bugetul de stat va conține doar proiectele sectoriale/locale și datele programatice, tehnice, argumentative, de motivare și explicative a fiecărui domeniu de activitate în parte. Banii sunt, ca oricare alta, o instituție publică în serviciul societății, iar cei care-i dețin trebuie să răspundă acestei exigențe, investindu-i sau, eventual, declarându-i public ca fiind disponibili împrumuturilor, atât pentru investiții productive cât și în interes general sau în folosul societății pe larg (donațiile, se înțelege, vor intra în categoria de fonduri publice nerambursabile donatorului, dar cei care le accesează vor fi considerați împrumutători, chiar dacă niciunul dintre debitori nu va mai plăti dobândă -2-). În situații de criză economică, odată digitalizate și identificate individual în cadrul sistemului național unic de date, tuturor unităților monetare neinvestite sau nerezervate pentru plata iminentă a ratelor, facturilor, investițiilor, etc. li se vor stabili prin lege un termen limitat de valabilitate (eventual, precedat de un termen facultativ mai scurt în care titularii conturilor de economii să-i poată investi sau acorda voluntar împrumut investitorilor interesați). După epuizarea termenului de valabilitate, toți banii nefolosiți vor fi distruși din oficiu și în mod automat. Abia atunci vor putea fi creați bani noi, dându-le preferință solicitanților persoane fizice care au acumulat în anii precedenți (3, să zicem) credite personale a căror sumă se situează peste media națională, iar această alocare de credite se va face fără să fie nevoie de intervenția și aprobarea unui comitet ad hoc reunit așa cum am menționat mai sus. În afara situațiilor de criză, banii vor putea fi economisiți ca înainte de producerea crizei, fără sa fie afectați sau condiționați, se înțelege, de termene de expirare sau de justificarea productivității economice, a utilității sociale sau a interesului general menționate.

Soluțiile propuse presupun existența și funcționarea agregată a multor tehnologii, mai vechi și mai noi sau mai revoluționare. Chiar dacă cele mai multe dintre aceste potențiale tehnologii și dispozitive electronice aferente există și pot duce la materializarea practică a ideilor expuse, nu este suficient totuși să treacă eventualul test de conveniență democratică. Va depinde în cea mai mare măsură de partidul politic care va avea suficientă viziune și determinare ca să le supună dezbaterilor publice și să promoveze testarea și punerea lor în practică. Sistemul național digital unic și infrastructura de plăți și decontări electronice, dacă vor fi tehnologic posibile, trebuie să mărturisesc, sunt decisive în asigurarea unui final fericit al aventurii intelectuale propuse în acest articol. Am făcut și câteva schițe și propuneri în aceste sens (SMID, dispozitiv mobil și securizat de identificare, și SAM, memorie analogică securizată; articolul „Rethinking e-authentication” și articolul „Decipher this!”) pe care le dezvolt mai pe larg în blogul personal în spaniolă „Dinero 2.0”, dar, din diverse motive, sunt deocamdată în fază inițială de experimentare și dezvoltare. Sunt conștient că, oricât de ambițioase ar fi propunerile și ideile mele oarecum speculative și bazate pe multe presupuneri, acesta este, în orice caz, un proiect multidisciplinar complex și va trebui tratat cu rigoare cuvenită pentru testarea fezabilității lui. Acestea fiind spuse, la momentul și în circumstanțele oportune le voi discuta totuși cu plăcere cu oricine ar putea avea interes în ele (accesul la documente și publicarea lor nu sunt obiectul niciunei restricții legale și se pot face în mod gratuit), personal sau profesional.

Revin la motivul pentru care m-am decis să scriu acest articol. Este un punct de vedere (argumentat, cred) despre importanța prelucrării informației pentru redefinirea democrației și, în același timp, o invitație deschisă la dezbateri. Tuturor celor care au o opinie informată sau, de ce nu, sunt inclusiv specialiști în orice domeniu vizat de provocarea implicată de articol, vă rog să folosiți căile de comunicare furnizate în această pagină. Voi face tot posibilul ca să fac publică orice linie de discuție constructivă sau, chiar, argumentativ distructivă. Voi face tot posibilul ca să mențin „pesimismul intelectului și optimismul voinței” (Antonio Gramsci) inițiale.

Ciprian Galaon

Avocat lingvist

Manchester (Anglia), februarie 2015.

Notă. Mulțumesc cititorului pentru răbdarea de a fi citit până aici și pentru eventuala lui participare la dezbateri, cerându-i scuze în același timp pentru timpul dedicat în a citi toate informațiile care nu au reușit, în cele din urmă, să-l ajute să-și formeze o opinie diferită. Faceți click aici pentru a obține copia PDF a acestui articol.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Puterea informației și nevoia de a redefini democrația&8221;

  1. „Valoarea banilor este dată și menținută, în esență, de valoarea bunurile și serviciile disponibile consumatorilor din economia, sau economiile, în care banii circulă ca monedă legală și oficială.” – fals. Asa ar trebui sa fie in teorie, in practica guvernele produc cati bani vor, indiferent de valoarea bunurilor si serviciilor, de aceea se si cheama „fiat money”, sunt produse discretionare.

    „Ar trebui instaurat acest principiu constituțional: cu cât mai mare este puterea economică a unei persoane fizice sau juridice cu atât mai mari să fie și responsabilitățile ei, atât față de restul membrilor societății cât și de mediu, iar consumul personal să fie limitat de valoarea meritelor sociale obținute în prealabil de fiecare individ în parte de la restul de membri ai societății și indiferent de averea lui personală.” – suna a socialism. Deci daca valoarea meritelor sociale este zero individul va avea consumul limitat la zero. Cum cuantificam valoarea meritelor sociale? Ipotetic, cat consum ar fi trebuit sa aiba Einstein? Ce raspundere ar trebui sa aiba Bil Gates fata de somerii care nu vor sa se recalifice, sau de cei care prefera sa stea cu mana intinsa la pomana guvernamentala?

    „În economie, cea mai mare parte a capitalului uman este încă plătită mult sub valoarea lui, lăsând în afara pieței și a remunerării o parte importantă a lui (cum ar fi de exemplu cazul persoanelor dedicate îngrijitului copiilor și bătrânilor la domiciliu, a persoanelor dedicate învățământului și îngrijirilor medicale voluntare sau a tuturor celor care lucrează cu pasiune și dedicație în cercetare doar de dragul cunoașterii și a descoperirilor științifice)” – fals. Valoarea fortei de munca se stabileste prin cerere si oferta. Din acest motiv programatorii (oferta mica, cerere mare) sunt mai bine platiti decat strungarii (oferta mare, cerere mica). Nu este nimic meritoriu in faptul ca unii lucreaza „de dragul cunoasterii si a descoperirilor stiintifice”. Pot sa lucreze foarte ineficient si sa nu produca nimic, de ce ar merita mai mult? Edison a facut doua descoperiri epocale si le-a fructificat economic printr-o companie care exista si astazi. Edison nu a muncit de dragul cunoasterii, ci pentru profit. Este de condamnat? Sunt o multime de inventatori care nu inventeaza nimic, dar „lucreaza cu pasiune si dedicatie”. Sunt ei de laudat?

    „În concluzie, conform sistemului actual banii și capitalul sunt cei care au valoare, nu talentul, efortul, creativitatea sau nevoile persoanelor.” – fals. Bill Gates nu a avut capital, tocmai creativitatea si efortul l-au scos din anonimat. Va pot da multe exemple de companii cu bani, cu capital mult, care au fost scoase de pe piata de companii mici, fara prea mult capital, dar cu creativitate, inventivitate si efort.

    „Este imperativ să avem o perspectivă socială mult mai amplă în ceea ce privesc valorile și interesele sociale și să nu privim lucrurile numai prin inumana și injusta prismă a intereselor economice, ca până acum, sau să nu permitem ca deciziile politice și economice să se bazeze numai pe principii și metode capitaliste, pe principiile economiei de piață.” – credeam ca am stabilit, cand a cazut comunismul, in 1989, ca nu mai avem nevoie de utopii sociale. Metodele capitaliste si principiile economiei de piata sunt cele care au produs bunastare si prosperitate. Nicaieri si niciunde in istoria omenirii, indivizii nu au dus-o mai bine ca in vremurile actuale. Ceea ce ne trebuie este mai multa piata libera si mai putin guvern. Dv. indentificati corect relatia nenaturala intre bani si guverne. Guvernele ar trebuie reduse ca putere, banii ar trebui „eliberati”. Ganditi-va cum ar fi daca, de maine, toti cetatenii Romaniei si toate firmele de pe teritorilul Romaniei ar renunta la moneda leu si ar adopta Bitcoin. Faceti, va rog, acest exercitiu de imaginatie si logica si vedeti ce s-ar intampla.

    „…totdeauna vor exista persoane care vor vrea să aibă – și vor considera în privat că îi și merită – mai multă putere și mai mulți bani decât restul, bani pe care să-i obțină cât mai repede și cât mai ușor.” – este in natura umana si recunoasteti si dv., in continuare. Pentru a schimba aceasta natura, comunistii vorbeau de omul nou, aveau nevoie de un altfel de om, ca acesta sa poata admite, accepta si trai in valorile socialismului. Dv., sesizati corect ca guvernele in alianta cu bancile manipuleaza constiinta cetatenilor. Totul incepe prin invatamant unde se produce o indoctrinare de un anume fel. Spre exemplu, i se inoculeaza micului cetatean ideea ca nu se poate trai fara stat si fara guvern.

    La punctul 4 din Solutii, sunt curios cum veti stabili categoriile de lux si cele de baza? Pe baza caror criterii? Muzica este de lux? Eu prefer sa renunt la mancare, decat la muzica. Exista un scop declarat de a reduce consumul? Consumul a ce? Partea a doua a punctului 4 este foarte neclara. Banuiesc ca ascunde monstrii, de tipul „fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”, un fel de marxism digital. Multumesc, nu!

    Punctul 5 este din nou neclar. Nu inteleg daca produsele mai au pret si CR este pe deasupra, sau CR inlocuieste pretul. Daca CR exista in paralel cu pretul, nu vad de ce cineva s-ar mai obosi sa aloce ceva producatorului.

    Punctul 6 introduce puterea discretionara. CIne stabileste daca o persoana sau alta este nevoiasa? Pai daca exista acces gratuit la resursele de baza, toata lumea o sa vrea sa fie declarata nevoiasa. Institutia care atesta persoanele nevoiase va fi supusa coruptiei. In Romania avem un procent imens de persoane cu diverse grade de handicap. Se estimeaza ca 80% din acestea si-au „cumparat” infirmitatea si implicit accesul la pensie. Punctul 6 nu numai ca este o utopie comunista, dar induce indolenta, duce la scaderea respectului pentru munca.

    Nu mai pot comenta punct cu punct si urmatoarele, dar contin aberatii economice.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Marcel, multumesc pentru raspuns. Asa cum am spus, aceasta publicatie este in esenta o invitatie la dezbateri. Ca o observatie generala, comentariile tale se centreaza mai mult pe limbajul folosit de mine (rigoare, caracterul complet, etc.) decat pe idei. Ideea principala a articolul este si ramane puterea informatiei si rolul ei in functionarea democratiei. Solutiile propuse sunt „o solutie”, posibila, nu „solutia”. Unele dintre propunerile facute de mine, recunosc, sunt complet atipice si, prin urmare, expuse polemicilor, fiind chiar etichetate de bolseviste, colectiviste sau constructiviste (http://mises.ro/1124/). Oricum, era de asteptat; cei care traiesc in fostul bloc de est si-au pierdut intr-o oarecare masura perspectiva si sunt ingroziti de posibilitatea intoarcerii unui regim similar, sau cu elemente socialiste – (traiesc inca cosmarul de dupa), chiar daca sunt constienti ca tari precum Suedia sau Danemarca datoreaza nivelul generalizat de bunastare al cetatenilor principiilor de „extrem centru” care institutionalizeaza grija institutiilor de stat pentru oameni si nevoile lor (chiar daca si acolo au ajuns intr-un oarecare punct mort cu discutiile despre saracii care merita ajutorul restului societatii si saracii care nu, sau despre saraci cu copii si saraci fara). In alta ordine de idei, si eu detest la fel de mult sistemele care organizeaza puterea politica, puterea statului, pe structuri centralizate si ierarhice și care-si infantilizeaza sistematic cetatenii, altfel spus, detest sistemele expuse coruptiei si manipularii politice din partea elitelor. In blogul „Dinero 2.0”, adresat cititorilor care inteleg limba lui Cervantes, explic mai pe larg propunerile facute si in acest articol (raspunsul la observatiile tale ar putea fi extras din acel blog), reafirmand ceea ce spuneam si acolo: propunerile mele au pretentia de a fi ideologic neutre si apolitice, chiar daca inevitabil si incidental ar putea avea unele repercursiuni in politica. Am decis sa le expun in varianta abreviata, chiar si cu riscul de a fi intelese si interpretate gresit, doar ca sa fac lectura mai usoara. In fin, independent de opiniile sau de ideologiile noastre personale sau colective, urmatoarea criza economica mondiala (care sta sa cada; la noi nu pare sa fie o preocupare asa de mare. In Occident, in schimb, preocuparile in legatura cu soarta umanitatii, nu numai a tariilor lor, si a entropiei accelerate a sistemului social si economic actual, exprimate atat de politicieni cat si de experti de renume in economie si politica, sunt din ce in ce mai clare, univoce si dese, ori de cate ori sunt invitati ca sa tina prelegeri pe aceasta tema la London School of Economics sau la Royal Society of Arts) va scoate si mai mult in evidenta nevoia unui nou model social si economic. O noua revolutie, razboi civil sau cine stie ce ideologii noi nu vor schimba prea mult asta. Vor muri, ca si pana acum, oameni nevinovati, de obicei cei mai vulnerabili membri ai societatii, iar restul, marea majoritate, vor suferi decenii dupa aceea si-si vor dori sa fi murit in timpul revolutiei/razboiului. Ideea blogului este sa atrag atentia cititorului asupra adevaratei cauze a majoritatii problemelor noastre actuale: prelucrarea nedemocratica a informatiei (inclusiv banii, nu vad de ce ar fi exclusi), atata tot. Inchei multumindu-ti pentru critica (mai degraba, distructiva) si sperand sa fie utile si altor cititori ca sa-si identifice si, eventual, sa-si edifice opiniile.

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s